10580942688?profile=RESIZE_584x

Prima parohie ortodoxă română în Italia a luat ființă la Roma în toamna anului 1940, cu preotul Gheorghe Tilea, dar din păcate a funcționat doar până la începutul anului 1941, când, din cauza războiului, situația din Italia s-a schimbat radical. Au trecut 34 de ani până când, în 9 februarie 1975, la Milano, are loc înființarea Parohiei Ortodoxe Române Pogorârea Duhului Sfânt, prim paroh al acesteia fiind Pr. Traian Valdman. La început au fost puţine comunităţi ortodoxe româneşti în Italia. Se aflau mai ales în marile aglomeraţii urbane – Milano (1975), Torino (1979), Firenze (1984) și Bari (1983). După revoluţia din 1989, numărul românilor care au emigrat spre Italia a crescut, astfel că s-au mai format noi parohii și în alte orașe.  În 21 iunie 2007, ca urmare a propunerii adunării generale a Vicariatului Italiei întrunite în 8 mai la Gavedo, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, însărcinând pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif cu organizarea ei și cu pregătirea alegerii candidaților pentru scaunul de episcop chiriarh al acesteia. În data de 19 februarie 2008, a avut loc la Paris adunarea eparhială a nou înființatei episcopii a Italiei, care a desemnat pe Preasfințitul Părinte Episcop Siluan (Șpan) ca unic candidat pentru scaunul de episcop al acesteia. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 5 martie 2008, a ales ca prim episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pe Preasfințitul Părinte Siluan, având jurisdicţie canonică peste toţi credincioşii ortodocşi români şi moldoveni de limbă românească aflaţi pe teritoriul întregii Italii. Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a fost înscăunat de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif (Pop) al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de arhierei veniţi din România, America şi Franţa, la Praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul şi al Cuviosului Arsenie cel Mare, joi, 8 mai 2008, în biserica Sant Anastasio a Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Antonie cel Mare din oraşul Lucca. A fost o zi de sărbătoare pentru toţi credincioşii care au venit în număr mare din toată Italia pentru a se bucura şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare. La eveniment au asistat şi numeroşi invitaţi de seamă din România şi din Italia. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Episcopia ortodocşilor români din Italia a dobândit în cursul aceluiași an un sediu propriu la Roma, în Via Ardeatina 1741, care constituie rodul colaborării fructuoase dintre Patriarhia Română şi Guvernul României. Aflat pe una dintre colinele Romei, într-un cadru care aminteşte de liniştea vetrelor mănăstireşti din România, în mijlocul unui frumos parc de 2,7 hectare, sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei are porţile deschise pentru toţi creştinii ortodocşi şi pentru oricine doreşte să cunoască Biserica Ortodoxă. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei este organizată la ora actuală în 24 protopopiate numărând în total 280 de parohii, 4 mănăstiri, 2 schituri, 5 paraclise episcopale și 3 centre pastoral misionare (Termoli, Bari și Spilimbergo). Episcopia Italiei are prezență și în Republica Malta și Republica San Marino. În prezent, numărul clericilor din Episcopia Italiei este de aproape 300.     

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/06/tableta-cu-stiri-neconventionale-151.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

 

 

                                                                                               

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->