PRIMA MONEDĂ COMEMORATIVĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ANUL 2024

[Victor Bivolu]

În data de 26 ianurie 2024 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale. Aversul monedei prezintă o parte din clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”, iar reversul redă portretul și numele lui Constantin Brâncuși și anii între care a trăit „1876”, „1957”.  Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

• data emiterii – 26 ianuarie 2024
• tema – Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale
• emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Națioale a României (BNR)
• metal (compoziție) – argint
• titlu – 99,9%
• valoare nominală – 10 lei
• forma – rotundă
• diametru – 37 milimetri
• greutate – 31,103 grame
• cant – zimțat
• calitate – proof
• titaj – 5000 exemplare
• preț unitat de vânzare, fără TVA, la magazine BNR – 460 lei

Muzeul de Artă din Timișoara este situat în fostul Palat Baroc din Timișoara, situat în Piața Unirii, nr.1. Muzeul a luat ființă după desprinderea secțiunii de artă a Muzeului Banatului (1 ianuarie 2006), care a funcționat o perioadă într-o aripă din actuala clădire. Muzeul include o colecție unică de lucrări și obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba, cu 90 de piese. Alte 3 secțiuni includ colecțiile de artă contemporană, decorativă și europeană. În patrimoniul muzeului se mai găsesc colecții de pictură românească, bănățeană și pictură religioasă, acestea momentan nu sunt expuse din lipsă de spațiu. Parterul este dedicat expozițiilor temporare. Secția de artă contemporană cuprinde 8 săli în care se regăsesc diferite concepte ale artei contemporane din Timișoara. Patrimoniul de artă veche a Muzeului de artă s-a alcătuit și s-a îmbogățit în timp. Primele icoane au intrat în patrimoniul pinacotecii timișorene, în anii 1909 și 1912. Istoricul de artă Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului a inițiat, începând din anul 1928, o campanie susținută de teren pentru depistarea și salvarea patrimoniului mobil, cu precădere a celui din biserici sătești. Politica sa de achiziții și mai ales de donații din partea parohiilor, s-a concretizat în crearea fondului „de artă bisericească” (inițial cam 150 de lucrări pe lemn și pânză). Acest fond a fost îmbogățit substanțial, mai ales după anul 1966, prin achiziții, donații sau transferuri, depășind în prezent 1000 de piese. Unul dintre obiectivele Societății Muzeale, înființată în a doua jumătate a secolului XIX, a fost descoperirea, colecționarea, expunerea și popularizarea artei care a luat ființă pe teritoriul Banatului. Astfel, în decursul ultimelor decenii ale veacului au fost achiziționate numeroase picturi și desene semnate de autorii născuți, școliți sau activi în acest teritoriu. În colecția de pictură bănățeană (sec. XIX) sunt reprezentați autori de diferite etnii: germani, români, maghiari și sârbi. Ei au fost formați la renumitele academii de artă ale marilor centre culturale europene: Viena, Budapesta, Düsseldorf sau Paris. Bazele colecției de art decorativă au fost puse în secolul al XIX-lea de Ormós Zsigmond (1813-1894), fondatorul muzeului timișorean, personalitate marcantă a vieții culturale din Banat, o dată cu primele piese donate muzeului, incluse în catalogul din anul 1888. Nucleul colecției reflectă într-o manieră cât se poate de elocventă felul în care, în epoca de pionierat a muzeului timișorean, când accentul era pus pe înființarea și organizarea pinacotecii, achizițiile de artă decorativă nu au fost neglijate. În limita posibilităților financiare, Ormós adună la un loc obiecte de artă aplicată de diferite tipologii, materiale și stiluri, argumentând prin această diversitate însăși ideea că o colecție de artă decorativă, pe care el doar o fundamentează, este absolut necesară în existența unui muzeu. Colecția inițială a fost completată pe tot parcursul secolului XX prin achiziții, donații și transferuri. Astăzi, numărând în jur de 1.500 de piese, repartizate în subcolecțiile de mobilier, ceramică și porțelan, sticlărie, ceasuri, metal și textile, are configurația pe care fondatorul muzeului timișorean și-o imagina la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pictura europeană constituie una din colecțiile principale ale Muzeului de Artă Timișoara, în cadrul căreia ponderea este deținută de pictura italiană, dar și din Țările de Jos. Palatul Baroc, în sine, sau Vechea Prefectură reprezinta unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timisoarei. Palatul s-a format prin contopirea si supraetajrea a doua cladiri. Din anul 1733 aici era Oficiul Juridic Minier iar din anul 1735 Casieria Garnizoanei Militare. Începând cu anul 1778 a fost sediul prefecturii, iar de-a lungul timpului a avut  mai multe functiuni administrative si militare. Fațada palatului are o somptuoasa decoratie baroca, in care alterneaza doua tipuri de impletituri desfasurate la nivelul pilastrilor, al parapetelor si al coronamentelor ferestrelor. În anul 1774, imobilul s-a extins cu reluarea “in oglinda” a corpului existent, dobandind  astfel o a doua curte interioara, la care accesul se facea printr-un culoar boltit. Ultima transformare importanta a suferit-o la finele secolului al XIX-lea cand a ajuns la infatisarea de astazi. Palatul Baroc a fost ani de zile in lucrari de reabilitare si, cu un efort financiar insemnat, i-a fost redata stralucirea de odinioara. De-a lungul vremii aici au poposit mari personalități politice ale lumii: Iosif al II-lea (1767), Franz Josef (1872) și regele Ferdinand al României (1923). Este știut că orașul Timișoara s-a aflat mai bine de 150 de ani sub stâpânire otomană (1552 - 1716) intrând apoi sub dominația Casei de Habsburg, el simbolizând astfel puterea imperială. De-a lungul vremii, pînă după al doilea război mondial, Palatul Baroc a găzduit la parter sediul administrativ, iar la etajele I şi II, locuinţele funcţionarilor administraţiei. În contextul în care Viena a decis în 1778 reorganizarea regiunii, punînd-o sub coordonarea Consiliului administrativ al Ungariei, vechile districte devenind comitate, Palatul Baroc avea să continue să-şi joace rolul sub denumirea de Casa Comitatului. Aici va fi sediul subprefectului, al funcţionarilor comitatului şi arestul pentru delictele civile, iar în aripa veche, la parter, Contabilitatea Camerală. Între anii 1849-1861 în nou înfiinţata regiune autonomă Voivodina Sârbească şi  Banatul Timişan, Palatul Baroc a devenit sediul administraţiei care în acel deceniu a fost direct subordonată Vienei. Cu excepţia unor lucrări de reparaţii şi zugrăvire în culoarea gri, lucrări executate în anul 1858, nu s-a intervenit în chip major asupra clădirii. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Palatul Baroc a suferit o transformare, ajungînd la forma de astăzi. Modificarea ei a fost realizată în acord cu gustul epocii, unul tributar timpului, ceea ce vrea să spună că orice intervenţie asupra unei clădiri trebuia făcută prin înnoire şi prin găsirea unui stil reprezentativ pentru arhitectura contemporană. După cel de-al doilea război mondial, în Palatul Baroc a funcţionat Facultatea de Agronomie din cadrul Politehnicii din Timişoara, devenită ulterior Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară “Banatul”. După primul război mondial devine sediul prefecturii Timiș. Între 1944 și 1958 a găzduit comandamentul trupelor sovietice staționate în oraș. La sfârșitul anilor ' 70, când se pot observa primele semne de deteriorare Institutul Agronomic părăsește clădirea, și noul proprietar Muzeul Banatului începe renovarea. Începute în anul 1983, cele mai recente lucrări de restaurare ale Palatului Baroc au avut ca rezultat o parţială dare în folosinţă în anul 2006, urmând ca acestea să fie continuate de echipele de proiectanţi şi de constructori ale căror intervenţii sunt coordonate de Ministerul Culturii.

CONSTANTIN BRÂNCUȘI se nãște la data de 19 februarie/2 martie 1876, în localitatea Hobita, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe scoala pimarã la Pestisani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina si Craiova; urmeazã cursurile scolii de Meserii din Craiova (1894-1898); scoala de arte frumoase din Bucuresti, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanta de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul scolii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon si Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Judetean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iul. 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârseste pregãtirea artisticã devenind cel mai mare si cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al scolii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în tarã si strãinãtate, în muzeele din Olanda, Tãrile Scandinave, Franta, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990. El a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală. În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia. În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat. Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa. Volumului lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989, și ulterior la Tokio în 1993. Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.  Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. Astăzi Brâncuși se bucură  de maximă  apreciere națională și internațională. Cartierul și parcul Constantin Brâncuși din București îi poartă numele. Diverse străzi din București, Chișinău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru, Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Medgidia, Peștișani (Gorj) îi poartă numele. Regizorul Mick Davis intenționează să realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”, iar regizorul britanic Peter Greenaway a declarat în anul 2017 că lucrează la un film intitulat „Walking to Paris“, film ce prezintă drumul lui Brâncuși de la București la Paris în 1903, pe când sculptorul avea 27 de ani. În Parcul Regele Mihai I al României din București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu. Cuvintele ramase de la Constantin Brancusi sunt suficiente pentru a ne da seama de maturitatea lui spirituala si artistica. Lucrarile artistice realizate de-a lungul vietii au emanat in mod firesc din insasi viata lui simpla, caracterizata de credinta si cuviosie. Referindu-se la cumintenia artei sale, Brancusi obisnuia sa spuna: “Eu am vrut sa inalt totul dincolo de pamant. Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi. Ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata.” Prin legea nr.305/2015, ziua de 19 februarie (data nașterii artistului) a fost declarată Ziua Brâncuși, în semn de apreciere pentru inegalabilul artist. Și fiindcă sunt amic cu marele epigramist, profesorul Mihai Moleșag din Tulcea, am primit în dar trei epigrame cu adânc subînțeles, cu referire la Brâncuși, care își face somnul de veci pemeleaguri străine, și nu acasă, cum i-a fost dorința. Dar noi trăitori în România, să citim și cugetăm adânc!   

 

 ***

COCOȘUL

Ieşit din  dalta lui Brâncuşi,

Semeţ cocoş cu guşa-n trepte,

L-am izgonit spre alte uşi

Căci prea voia să ne deştepte!

***

ROMÂNUL BRÂNCUȘI

Creând  cu barda strămoşească,

Dintr-un  butuc, comori de vis

Brâncuşi e marcă românească

Omologată la Paris.

***

BRÂNCUȘI A PLECAT,

CU BARDĂ CU TOT, ÎN FRANȚA

Maestre, te-ai luat cu graba

Şi n-ai mai stat să-ţi termini treaba,

Lăsând  prin ţară risipiţi 

Un milion de neciopliţi.