Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 milimetri și culoare predominant verde oliv.
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ. Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, logo-ul cercetasilor. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală. În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă - unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.
Eroina de la Jiu, Jeanne d’Arc a Romaniei, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a cazut, rapusa de doua gloante in piept, pe 22 august 1917, in batalia de la Varnita si Muncelu. Este prima femeie-ofiter din armata romana care si-a sacrificat viata pe campul de lupta. Avea 23 de ani si se numea, dupa registrul satului in care s-a nascut, la 17 ianuarie 1894, Vadeni (azi cartier al orasului Targu Jiu): Catalina Toderoiu. Inca din primele momente ale intrarii Romaniei in razboi a plecat din satul sau, impreuna cu fratele ei, Nicolae, pentru a se pune "la dispozitia tarii", a tarii care avea nevoie de sufletul ei si de capacitatea ei de a se implica. A fost, pentru inceput, infirmiera la Spitalul din Targu Jiu – care deservea armata romana facand parte din ceea ce se numea "cohorta de cercetasi «Domnul Tudor»", compusa exclusiv din voluntari. La 15 august 1916, ziua in care Romania a intrat in razboi, cercetasii fusesera asimilati ca serviciu auxiliar al armatei. Cateva saptamani mai tarziu, la auzul mortii fratelui sau, Nicolae, in timpul unui asalt, Catalina cere sa se inroleze ca soldat, in locul lui. I s-a refuzat de mai multe ori cererea pana cand, induplecati de staruintele, curajul si devotamentul ei, comandantii superiori cedeaza si o trimit pe front, sa lupte cu arma in mana. Este prima femeie care a luptat nemijlocit, ca militar inrolat, in linia intai. Prima din armata romana. Asemuim adeseori efortul si patriotismul ei cu cel al inaintasei sale, frantuzoaica Jeanne d’Arc. Ca si Jeanne, Catalina – Ecaterina, cum i s-a spus mai tarziu, caci numele de botez era prea "fragil" si avea nevoie sa fie botezata cu numele unei martire – a cazut si ea prizoniera la dusman. Dupa ce a parcurs alaturi de camarazii ei traseul frontului, de la Targu Jiu la Danesti, Bratuia, Floresti, Rasina, Pesteana si Tunsi, ea este prinsa de nemti si dusa in lagarul de la Targu Carbunesti. Aici insa curajul ei avea sa iasa din nou la iveala. Pandeste momentul potrivit, ucide santinela de paza si evadeaza. Este reprimita cu urale de soldati, care incepusera sa vada in ea nu o copila, ci o femeie-barbat, barbatoasa, puternica, gata, la o adica, sa le fie si lor sprijin. Catre sfarsitul anului 1916, Catalina (Ecaterina) Toderoiu (Teodoroiu) este ranita de un obuz la piciorul stang. Se vindeca (prea greu, parca, pentru nevoia ei de a-si sluji patria), iar la inceputul anului urmator revine pe front. Este momentul cand insusi Regele Ferdinand ii confera doua pretioase (si ravnite) distinctii ostasesti: Ordinul "Virtutea cercetaseasca de razboi, in aur" si Ordinul "Virtutea Militara de razboi, clasa a II-a". Din simplu soldat, cum se inrolase in august 1916, un an mai tarziu o vom regasi pe front, in fruntea plutonului pe care il comanda, ca ofiter. Armata romana pregatea o miscare ampla, pe linia Varnita-Muncelu, pentru a opri ofensiva armatei germano-austro-ungare. Plutonul Catalinei se afla si el acolo, la datorie. Era 22 august 1917 cand, conducandu-si, imbarbatandu-si oamenii, "domnisoara sublocotenent" se avanta in bataia gloantelor. "Inainte baieti, nu va lasati, sunteti cu mine!", le striga ea necontenit. Iar barbatii aceia care tinusera in mana, cu numai doi ani inainte, coase, topoare si seceri, barbatii aceia care de un an intreg lusera toate fronturile la rand, luptand pentru patria lor, ascultau de indemnurile ofiterului cu trup de codana si inima de viteaz. Doua goante dusmane au lovit-o in piept. In plin! Ecaterina Teodoroiu se prabusea secerata. Dar cu ultimele ei puteri a ridicat bratul, aratandu-le directia, si le-a strigat indemnul de lupta: "Inainte baieti, nu va lasati, sunteti cu mine! Inainte! Razbunati-ma!". Au fost ultimele cuvinte ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu. Plutonul ei a razbunat-o. In acea zi, batalia a fost castigata de armata romană. Fiinta aceea plapanda, care murise eroic, a fost inmormantata pe campul de lupta. Plutonul ei a plecat mai departe, spre alta batalie care se cerea castigata. Tarziu, mult mai tarziu, trupul ei a fost mutat intr-un sanctuar al eroilor. Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de ştiinţă român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcându-se la Bucureşti, el va deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi români. În 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti. În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor. În 1922 Asociaţia Cercetaşii României devine membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti. În 1937, anul desfiinţării sale, Organizaţia se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei. În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociaţia îşi suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“, cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate. În 1993, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ este singura mişcare cercetăşească din România reprimită în Organizaţia Mondială a Mişcării Scout care numără în prezent peste 30 milioane de membri activi în 216 ţări şi teritorii. În România, peste 2500 de membri îşi desfăşoară activitatea în 65 grupuri de cercetași.
Brândușa galbenă (Crocus flavus) este o specie de floare balcanică, ce înflorește primavara devreme pe pajiști stâncoase. Este o plantă erbacee, perenă, asemănătoare cu brandușa albă, dar cu o înălțime mai mica decât a acesteia. Are frunze înguste, liniare și o floare în formă de cupă cu șase petale ascutit-rotunjite la varf, colorate galben intens și formează colonii destul de mari, în locuri deschise, uscate și bine însorite, uneori în covorul acestora găsindu-se și exemplare răzlete de brândușa albă. Floarea se naturalizează bine în grădină, iar soiurile sale sunt folosite ca plante ornamentale.
Mausoleul de la Mărăşeşti este un monument dedicat eroilor români căzuți la datorie în timpul primului război mondial. Acesta a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşeti, soldate cu victoria trupelor române, dar și pierderi cifrate la 480 de ofiţeri şi 21000 de soldaţi români. Două au fost evenimentele ulterioare care au urmat acestor sângeroase lupte. La 22 August 1920 mareșalul francez Joffre sosește în Romania și, în cadrul unei ceremonii fastuoase decorează orașul Mărășești cu distincția militară franceză “Crucea de război”, aceasta fiind înmânată primarului în exercițiu Ulises Negropontes. Totuși, mai importantă decât recunoștința adusă acestui oraș este inițiativa luată de către Societatea Ortodoxă Naționala a Femeilor din Romania, de a ridica pe aceste meleaguri un monument care să amintească despre sacrificiul de sânge în bătălia de la Mărășești. Propunea s-a făcut în cadrul congresului din data de 8 iunie 1919. Comitetul de inițiativă era format din: președinte - Alexandrina Cantacuzino și membri - Nicolae Iorga, Maria Glagoveanu, Elena Odobescu, Elena Davila, Zefira Voiculescu, general Constantin Cristescu, inginer Nicolae Niclescu, Maria Glagoveanu, Constantin Balș, Elena Davilla, Elena Odobescu, Zoe Rarincescu și primarul orașului Mărășești - Georgios Ulises Negropontes. Președinte de onoare era Pimen, Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Pentru realizarea monumentului s-a lansat un concurs de proiecte ce a fost câștigat de către cei doi arhitecți, cu proiectul având mottoul “SUS”, care au fost recompensați cu un premiu de 40000 lei aur la vremea respectivă. Acesta înfățișa o catedrală puternic decorată, înaltă de 45 de metri, situată pe o terasa impozantă. Totuși, repede acest proiect s-a dovedid nefezabil din cauza constrângerilor materiale, astfel încât s-au făcut nu mai puțin de 11 proiecte alternative și mai puțin impozante de către arhitecții câștigători. A fost ales cel care s-a inspirat din forma monumentului Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, din Dobrogea. Acesta avea 1600 metri pătrați desfășurați și o înălțime de 30 de metri până la vârful Cupolei Gloriei. Lucrările au fost începute în anul 1923 pe terenul donat de moșierul Georges Negropontes, socrul generalului Eremia Grigorescu. La 6 August 1923, în prezența reginei Maria și a oficialităților locale, are loc ceremonia punerii pietrei fundamentale a Mausoleului. Între anii 1924 - 1925 se înhumează aici osemintele scoase de prin câmpurile și gropile comune din jur, aproape 6000 de luptători. Din păcate condițiile vitrege ale vremii, lipsa banilor și poate scăderea entuziasmului celor implicați, acest proiect se oprește pe la jumătatea anului 1925, terminate fiind criptele și platforma având Culoarul Cavalerilor și sarcofagul lui Grigorescu. Regele Carol al II-lea, revenit în țară în 1930 și detronândul pe fiul său minor, Mihai, începe un regim cu tentă naționalistă. Astfel, la data de 6 August 1933 are loc la Mausoleu o ceremonie prin care se atribuie Mărășeștiului medalia “Virtutea militară”, de Aur, prilej cu care regele promite sprijinul său pentru terminarea mausoleului și cinstirea eroilor neamului. În anul 1936 se materializează această promisiune, iar la data de 18 septembrie 1938, în prezența regelui, are loc ceremonia de inaugurare a Mausoleului Eroilor Neamului, de la Mărășești. Acesta avea o bază octogonală, fiind terminată și cupola în trepte, numita Cupola Gloriei. Aceasta are o înălțime de 30 de metri si o circumferință la baza de 40 de metri. Întregul monument a fost clădit de antrepenorul Eremia Tiberiu, în beton armat și piatră de Deva, fiind dotat cu instalații electrice, sisteme de ventilație și grupuri sanitare. Sculptorii Cornel Medrea și Ion Jalea sunt responsabili de basoreliefurile ce înconjoară cupola, acesta din urmă luptând în primul razboi mondial și pierzându-și un braț, fapt pentru care a sculptat cu o singură mână. Pictura interioară, executată în tentă naivă cu trimitere la picturile din bisericile făcute de meșterii populari, a fost pusă în frescă de către Eduard Săulescu. La intrare, cu litere mare din bronz, stă scris „Întru slava eroilor neamului”, alături de numele localităților unde s-au purtat lupte crancene. Anul 1947 a fost unul de tristă amintire pentru Mausoleu, deși s-au reparat stricăciunule cauzate de infiltrația apei și lipsa de îngrijire a acestuia în anii războiului. La 6 August 1947 a avut loc o ceremonie nu de comemorare a luptei salvatoare a ostașilor români, ci a frăției de arme romano-sovietice (!). Ceremonia la care regele Mihai nu a fost invitat și care a fost organizată nu de către Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România, în custodia căreia se afla mausoleul, ci de către Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul Muzeului Militar Național și sub atenta supraveghere a Inspectoratului General al Armatei pentru Educație, Cultură și Propagandă (în fond o instituție ce colcăia de agenți sovietici ce urmăreau impunerea comunismului în România). De asemenea, pentru a se denigra Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din Româînia, înca din vreme au fost creată osocietate co-organizatoare ale evenimentului precum Federația Democratică a Femeilor din România. La acest eveniment nu a putut fi însă împiedicat să vină și Patriarhul Nicodim Munteanu, președintele Așezământului Național Regina Maria pentru Cultul Eroilor, care a avut un discurs dur la adresa celor care folosesc acest eveniment în folosul unor interese proprii sau a unor puteri din afară. În fapt, până în anul 1967 în România comunistă, ziua de 6 August nu a avut un statut oficial de sărbătoare în cadrul evenimentelor de cult adresate eroilor neamului, deoarece primul razboi mondial era privit de către sovietici ca unul imperialist, de jaf și cucerire. Situația se schimbă odată cu venirea la puterea a lui Nicolae Ceaușescu, dornic să pozeze în rebelul comunist ce se opune Moscovei și care sprijină valorile naționale. În anul 1967 acesta organizează aici o ceremonie fastuoasă prin care marchează revenirea în atenția publică a acestui impozant mausoleu și a datei de 6 August 1917. Actualmente mausoleul adăposteşte 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare, eroi din peste 250 de mari unitati ale Armatei Romaniei, din care 106 necunoscuți. Iată câțiva dintre eroii care odihnesc în culoarul Cavalerilor: lt. Gabriel Pruncu, lt. col. Arthut Vârtejanu, copilul-erou Maria Ioan Zaharia, mr. Grigore Ignat, precum și preoții Ionescu Cazacu Stefan și Nicolau Grigore.
Produsul medalistic Medalia Victoriei celebrează victoria din primul război mondial și s-a realizat în anul 1921, ea conferindu-se celor ce au participat la acest război. Un exemplar al acestei medalii cu siguranță poate fi admirat la Muzeul “Vasile Pârvan”, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, dar poate că și în alte muzee sau colecții private. Medalia este confecționată din bronz, prin ștanțare, are forma rotundă, având diametrul de 35 milimetri și greutatea de 2 grame. Aversul prezintă o femeie înaripată, stând în picioare și ținând în mâna dreaptă o spadă iar în stânga, o ramură de palmier. Reversul prezintă inscripția MARELE RĂZBOI PENTRU CIVILIZAȚIE. Medalia este însoțiță de o panglică de culoarea a două curcubeie, suprapunând la mijloc culoarea roșie.
-->
Răspunsuri