În data de 18 noiembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București. Aversul monedelor prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 (10) LEI” și anul de emisiune „2024”. Reversul comun al monedelor redă Biserica Stavropoleos și inscripția în arc de cerc „BISERICA MANASTIRII STAVROPOLEOS – 300 DE ANI”.
Monedele au următoarele caracterisitici tehnice:
- data emiterii – 18 noiembrie 2024
- emitent – Monetăria Statului la comanda B.N.R. (Băncii Naționale a României)
- tema – 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleus din București
- valoarea – 100 lei (cea de aur) și 10 lei (cea de argint)
- metal (compoziție) – aur cu titlu de 90% (cea de 100 lei) și argint cu titlu de 99,9% (cea de 10 lei)
- forma – rotundă
- diametru – 21 milimetri (cea de aur) și 37 milimetri (cea de argint)
- greutatea – 6,452 grame (cea de aur) și 31,103 grame (cea de argint)
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 1000 exemplare (cea de aur) și 5000 exemplare (cea de argint)
- preţ unitar de vânzare, fără TVA, la magazinele B.N.R. din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 4200 lei (cea de aur) și 540 lei cea de argint
Biserica Stavropoleos din București este fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase monumente istorice și lăcaşuri de cult ale ortodoxiei. Biserica Stavropoleos se află în centrul istoric al Bucureștiului, chiar în spatele Muzeului National de Istorie, pe strada Stavropoleos, nr.4, sector 3. Hramul bisericii este Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriile. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului greces Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”. Strădutele liniștite ce o impresoară sunt ca o trecere treptată de la "lumea dezlanțuită" la liniștea tainică din curtea și incinta mănăstirii. Biserica cuprinde lapidariul, casa monahală, o valoroasă bibliotecă – cu icoane valoroase, cărţi, manuscrise, muzeul, trapeza şi chiliile. Deşi a trăit lungi perioade în care a fost lăsată în paragină, toate elementele originale se păstrează până în prezent, ansamblul constituind o adevărată academie a spiritului, un izvor de înţelepciune, linişte, un loc plin de comori, încărcat de credinţă şi de dragoste pentru oameni. Sufocată azi între construcţiile monumentale care o înconjoară, reuşeşte totuşi să supravieţuiască şi să impresioneze. Istoria bisericii începe în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), la 6 aprilie 1722, când arhimandritul Ioanichie, de la Mănstirea Gura (Epir – provincie grecească), cumpără de la jupâneasa Despa locul pe care avea să-şi zideasca hanul şi biserica, peste drum de biserica Ghiormei Banul. Doi ani mai târziu, pe 1 iunie, serdarul Grigoraşcu Greceanu îi vinde lui Ioanichie un „stânjen de loc”, pentru a avea suficient spaţiu şi pentru construirea altarului. La 30 octombrie 1724 se definitivează construcţia bisericii, fapt atestat de o pisanie în limbile greacă şi română. Existenţa bisericii era susținută economic din veniturile de la han, o situație frecvent întâlnită în acele vremuri. În anul 1726, Ioanichie devine Mitropolit al Stavropolei, din porunca Patriarhului Ieremia, tot atunci mănăstirea pe care a construit-o a fiind numită Stavropoleos – după numele vechii mitropolii. Pe 18 noiembrie 1729, Ioanichie dobândeşte de la Serdarul Grigoraşcu Greceanu, o nouă porţiune de teren pentru mărirea altarului bisericii. La 7 februarie 1742, Ioanichie trece la cele veşnice, la vârsta de 61 de ani, fiind înmormântat în biserica sa. Partenie (1742-1749), al doilea egumen al Mănăstirii Stavropoleos, se va dovedi risipitor cu averile mănăstirii, fiind alungat după numai 7 ani, în locul lui fiind numit egumen Matei Ierapoleos, de la biserica Ghiormei Banul. În anul 1802 – după „marele cutremur” – Biserica suferă o deteriorare majoră, iar un an mai târziu intră în reparaţii. În ianuarie 1838, lăcaşul este avariat grav de un alt cutremur, nefiind găsite apoi fonduri pentru repararea stricăciunilor. Starea de degradare urma să dureze aproape 70 de ani până aproape de stadiul de ruină. În anul 1841 turla bisericii a fost dealtfel dărâmată, pentru a fi înlăturat riscul de prăbuşire necontrolată. În august 1904, arhitectul Ion Mincu începe lucrările de restaurare – după planuri ce datau încă din anul 1897 – , iar după patru ani prezintă autorităţilor planurile pentru ridicarea, alături de biserică, a clădirii ce amintea de vechiul han dispărut şi care va servi drept muzeu. După moartea lui Ion Mincu lucrările sunt continuate de elevul său, arhitectul Al. Zagorit, iar restaurarea picturii a fost încredinţată preotului pictor V. Damian.
De reţinut este şi faptul că în perioada 1904 – 1940, biserica a constituit depozit pentru elemente de arhitectură şi pietre funerare de la bisericile demolate în centrul vechi al Bucureştiului. În anul 1940, biserica se redeschide cultului prin grija preotului Dimitrie Iliescu-Palanca şi a epitropului Octavian Dobrin. În anul 1995 proiectul de restaurare a aşezământului Stavropoleos a primit din partea Comisiei Europene, premiul pentru conservarea patrimoniului arhitectural european. În acel moment a început un amplu proces de restaurare a bisericii şi clădirilor din incintă, cu contribuţia statornică a părintelui Iustin, a restauratorului Dan Mohanu, profesor la Universitatea de Artă din Bucureşti şi a arhitectului Aurelian Trişcu, profesor la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. La 4 iunie 2012 a fost resfințită biserica Mănăstirii Stavropoleos de către PF Părinte Patriarh Daniel. Colecţia de obiecte de artă conţine icoane (împărăteşti, praznicare, de vatră sau de procesiune, pe lemn sau pe sticlă, primite sau achiziţionate în timp), obiecte de cult, piese de artă decorativă şi fragmente de frescă recuperate, aşa cum aminteam, de la bisericile demolate în timpul regimului comunist, dar şi obiecte care au aparţinut mănăstirii înainte de secularizare: cădelniţa dăruită de Ioanichie al Stavropolei la 1734, candela de la 1788, Evanghelia cu inscripţia datând din anul 1735, icoana cu Iisus – Pomul vieţii, dăruită de Ioanichie la 1731. De asemenea, colecţia conţine şi un fragment de timplă de la o biserică de lemn din sudul Transilvaniei, un jilţ domnesc cu stema boierilor Mavrocordaţi, un sfeşnic brâncovenesc, care refac atmosfera unui spaţiu eclezial. Biblioteca amenajată aici conţine numeroase volume de teologie, artă şi istorie, dar şi un important fond de carte veche, manuscrise şi tipărituri în limbile română, greacă şi slavonă, unele din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din anul 1991 biserica este păstorită de părintele Iustin Marchiș, primul ieromonah al bisericii în ultima sută de ani. Comunitatea trăitoare aici, alături de slujbele zilnice, se ocupă cu restaurarea de carte veche, icoane și haine sacerdotale. Corul bisericii cântă muzică neobizantină (o singură voce susținută de un sunet prelungit numit ison - acompaniament), acum rar întâlnită în bisericile din România.
-->
Răspunsuri