Aici se prezintă o insignă recentă realizată după un vechi proiect propus de domnitorul Principatelor Unite - Alexandru Ioan Cuza în anul 1863. Desele schimbări în înfățișarea stemei precum și lipsa culorilor din reprezentările stabilite oficial au dus la ineficiența încercărilor de uniformizare. Drept urmare, Alexandru Ioan Cuza a luat inițiativa de a elabora o nouă stemă, cu caracter definitiv. De data aceasta au fost consultați și specialiști francezi. Drept urmare, în octombrie 1863 a fost alcătuit un nou proiect de stemă, primul care respecta întru totul cerințele științei heraldicii. Noua stemă cuprinde un scut sfertuit, având în cartierele unu și patru, pe fond albastru, acvila cruciată, încoronată și purtând în gheare semnele puterii (sceptrul în stânga și sabia în dreapta), iar în cartierele doi și trei, pe fond roșu, capul de bour cu stea între coarne. Peste cartiere un scut mic, tripartit în brâuri roșu, aur și albastru (stema familiei Cuza). Scutul mare este timbrat de o coroană închisă și e sprijinit de doi delfini afrontați. În spatele său se află două insigne legionare romane încrucișate. Sub scut se regăsește o panglică albastră desfășurată, pe care e trecută deviza „TOȚI ÎN UNU”. Toate aceste elemente sunt plasate sub un pavilion de purpură, cu ciucuri și franjuri, căptușit cu hermină și prins într-o coroană închisă. Nici această stemă nu s-a adoptat în mod oficial.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/08/orsoy-germania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri