Negru Vodă, denumiri vechi – Karaömer, până în 1878 şi apoi Cara-Omer până în 1926, este un oraş în judeţul Constanţa, care include și satele: Darabani, Grăniceru şi Vâlcelele. Satul Grăniceru, deşi încă figurează în nomenclatorul localităţilor din R
Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (stil nou – calendar gregorian) sau 7 ianuarie (stil vechi – calendar iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bi
În Adunarea Generală a populaţiei româneşti din Covasna din data de 14 februarie 1937 s-a decis să se ridice un monument pentru comemorarea Eroilor Neamului. În acest sens, s-a ales un comitet de iniţiativă, format din Pr. Eremia Ticuşan - preşedinte
Moreni este un municipiu din județul Dâmbovița. Municipiul Moreni este situat în partea de est a județului Dâmbovița, la 20 km. depărtare de municipiul Târgoviște. Nume cu rezonanță în istoria petrolului românesc, important centru al industriei extra
Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, v
Produsul prezentat mai sus este o medalie realizată în anul 1937, ce îl reprezintă pe regele român Carol II și Pavilionul României la Expoziția Internațională de la Paris din anul 1937. Medalia este confecșionată din bronz, are forma rotundă, cu diam
Liceul “Elena Cuza” din municipiul Craiova, denumire actuală Colegiu național cu același nume este o prestigioasă instituție de învățământ liceal situat pe Strada Mihai Viteazu, la nr. 12. Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete
În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit s
Simion Gheorghiu s-a născut în data de 8 februarie 1873, în Galaţi (strada Traian, nr. 55), fiind fiu de comerciant, absolvent al şcolii comerciale, intrând în afaceri comerciale direct în serviciul uzinei de gaz de la înfiinţarea ei (1894). Simion
A.I.A. (Alianța Internațională Antidrog) este o organizație neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ ce are sediul în București, Strada Academiei, nr.35-37, scara B, ap. 7, sector I. Alianta Internationala Antidrog isi propune sa mobilizeze
În localitatea Strei, ce aparține orașului Călan din județul Hunedoara, există un vechi lăcaș de cult ortodox, cu statut de monument istoric de interes județean, ce are hramul Adormirea Maicii Domnului. Sinteză de influențe bizantine și nord-italiene
Istoria armei Transmisiuni a început în anul 1873, când, la 14 iulie, prin Înaltul Decret 1303, se înființa prima subunitate de telegrafie, în cadrul Companiei de minari din cadrul Batalionului 1 Geniu. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de
Ineu, în limba maghiară – Csíkjenőfalva, este un sat din comuna Cârța, județul Harghita. Acest sat este situat la 24 kilometri depărtare de orașul reședință de județ - Miercurea Ciuc și în anul 1992 avea 1724 locuitori. În sat merită văzute cele câte