O furnică hărnicică,
Căzu de pe-o rămurică,
Pe botul lui Azorel,
Cel mai liniştit căţel!
Dar când ea muşcase tare,
De boticul umed, moale,
Azorel s-a enervat
Şi cu labele a dat,
S-alunge făptura mică,
(Ea se ţinea fără frică!)
Cu o bucată tot pleacă,
Căci de nu pica din creacă,
Ceva aduna, se ştie,
Pentru-a sa gospodărie.
Ea zilnic se străduia,
Să adune, căci avea,
Un muşuroi de hrănit,
Ce-i atât schelălăit
Pentr-o mică-mbucătură?
Şi-nhăţă zdravăn o gură!
"Ei, acuma o să plec!"...
Dar căldurile o trec!
Îndurerat Azorel,
Nu-i prietenos defel!
Dă cu laba, se-nvârteşte,
Până când o ameţeşte,
Dar se ţine strâns săraca,
Căci o păţise cu creaca.
A-nvârtit-o mult şi bine,
Dar fărâma strâns o ţine!
Cum, c-a laşa să se ducă,
Ameţită şi năucă,
Fără nimic, nimicuţa?!
Vai, păi şefa-Hărnicuţa,
Ar goni-o! Scrie- n lege:
"De n-ai strânge, n-ai culege,
Vei fi sclavă pân' la moarte,
În alt muşuroi, departe,
Subjugată fără milă,
Şi hrănită doar din silă,
La trei zile, dacă strângi,
Patru saci şi zece pungi,
Cu boabe şi grăuncioare",
Legea-i dură frăţioare!
În sfârşit, căzu în iarbă,
Şi cu fărâma degrabă,
A ajuns în muşuroi,
Cu hrană dulce, de soi.
Fetele o lăudau:
-Ce curaj ai dragă, uauuu!
Să te caţeri sus, pe bot,
Asta nicicând n-o să pot...
Ea-i mândră, tace din gură,
N-a mai spus de aventură.
Las' acuma-i admirată
Şi de şefă lăudată.
Şi n-o să spună în veci,
Că a picat de pe creci!
Pe botul lui Azorel,
Cel mai liniştit căţel!
Dar când ea muşcase tare,
De boticul umed, moale,
Azorel s-a enervat
Şi cu labele a dat,
S-alunge făptura mică,
(Ea se ţinea fără frică!)
Cu o bucată tot pleacă,
Căci de nu pica din creacă,
Ceva aduna, se ştie,
Pentru-a sa gospodărie.
Ea zilnic se străduia,
Să adune, căci avea,
Un muşuroi de hrănit,
Ce-i atât schelălăit
Pentr-o mică-mbucătură?
Şi-nhăţă zdravăn o gură!
"Ei, acuma o să plec!"...
Dar căldurile o trec!
Îndurerat Azorel,
Nu-i prietenos defel!
Dă cu laba, se-nvârteşte,
Până când o ameţeşte,
Dar se ţine strâns săraca,
Căci o păţise cu creaca.
A-nvârtit-o mult şi bine,
Dar fărâma strâns o ţine!
Cum, c-a laşa să se ducă,
Ameţită şi năucă,
Fără nimic, nimicuţa?!
Vai, păi şefa-Hărnicuţa,
Ar goni-o! Scrie- n lege:
"De n-ai strânge, n-ai culege,
Vei fi sclavă pân' la moarte,
În alt muşuroi, departe,
Subjugată fără milă,
Şi hrănită doar din silă,
La trei zile, dacă strângi,
Patru saci şi zece pungi,
Cu boabe şi grăuncioare",
Legea-i dură frăţioare!
În sfârşit, căzu în iarbă,
Şi cu fărâma degrabă,
A ajuns în muşuroi,
Cu hrană dulce, de soi.
Fetele o lăudau:
-Ce curaj ai dragă, uauuu!
Să te caţeri sus, pe bot,
Asta nicicând n-o să pot...
Ea-i mândră, tace din gură,
N-a mai spus de aventură.
Las' acuma-i admirată
Şi de şefă lăudată.
Şi n-o să spună în veci,
Că a picat de pe creci!
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri, felicitari Aurora !
Îţi mulţumesc, Dane.
Îţi mulţumesc, Lenuş.
.
Aurora, cu drag