Zdup! în frunziș, Azorel,
Și Codruț cu Stejărel.
Îmbrăcați cam subțirel,
Au ajuns la Izvorel,
Chiriași în toamna mea,
Ce abia se primenea.
S-au foit, s-au hârjonit,
S-au ascuns și s-au găsit,
Chicotind că este cald,
Și că vara mor de drag,
Să se zbenguie tustrei,
Până fac și bujorei.
Izvorel, în clipocit,
Peste maluri i-a stropit,
Iar Codruț de bosumflat,
Opt frunze și-a scuturat!
Stejărel ingenios,
Și-a pictat doar una, jos.
-Hei, amice, nu fi trist,
Poți să fii și tu artist,
Colorându-ți brun-roșcat,
Ca pe-un strai de împărat;
Tot alaiul de arini!
Spuse Stejărel. Suspini?!
Păi se poate de la joc
Să te superi cu-așa foc?
Sau toamna te-a timorat
Când poala ți-a scuturat?
Codruț, sunt lucruri firești,
La anul întinerești!
-Zău, că nu-mi plac toamnele,
Că-și revarsă toanele,
Îmi scurtează zilele,
Pustiește nopțile,
Varsă ploi, ceață în zori,
Nu ești viu, dar nici nu mori…
Uite pe boltă acum,
Un nor tăvălit în scrum,
Era alb, micuț, pufos,
Acu-i mare și bolfos.
Deja ochii fumurii,
Mi-a muiat din bogății!
Stejărel e-ngrijorat.
Codruț pare deprimat,
Nu mai gustă glumele,
Își plecase poalele
Și oftă atât de tare,
Că-i picase la picioare,
Un morman de frunze seci.
-Au venit zilele reci,
Spuse lent și abătut,
Prin frisoane și strănut…
Du-te, Stejărel în casă,
Că toamna e nemiloasă!
Vâjjj! și vântul repezit,
Într-un ceas l-a desfrunzit!
-->
Răspunsuri