Cinci șezlonguri râd spre soare
Lângă lacul încintat.
Săltăreț, pe mal apare
Un broscoi emancipat:
– Ce-i cu liniștea-asta, frate,
Eu cu cine stau la sfat?
Trei rățuște, cam uzate,
Îl privesc pe îngâmfat.
– Noi ți-am ține companie,
Dacă vii, acum, pe lac.
El, transformat în pâlnie,
A sărit fără colac.
Rățuștele-l-nconjoară.
Timidul se dă la fund,
Unde află o comoară
Ascunsă bine în prund.
Cercetează și decide
S-o scoată acum pe mal,
Dar rățuștele acide
Îl transformă în hamal.
Ce s-a întâmplat cu ele
Vă explic încetișor –
Doar au vrut ca să-l înșele
Pe zglobiul crăișor.
Uită dânsul de comoară
Și le cară, rând pe rând,
În spinarea-i rotunjoară
Vorbindu-le rar și blând:
– Dacă sunteți bolnăvioare
Pe nisipul cald vă pun.
Dar corul de... domnișoare
La altă caznă-l expun.
– Vrem acolo, pe șezlonguri,
Fiindcă este mai comod!
Obosit și plin de friguri
Se gândește la exod.
O rățușcă, mai șireată,
I se-aruncă-n spinare.
Broscoiul, ca la armată,
Brusc îi face-o scanare.
Simțindu-se în pericol
Fuge singură pe mal.
– Vai, renunțați la protocol?!
Spune el cam lacrimal.
Prinde aripi ironia –
În priviri se-ascunde dur,
Dar răsare opinia
Că broscoiu-i trubadur.
Tăcerea fuge în pripă
La umbra de sub șezlong,
Apoi macină o clipă
Ascunsă într-un diftong.
-->
Răspunsuri
Vă mulțumesc pentru apreciere, domnule Mihai.
Sugestivă imaginea cu broscoiul. Îți mulțumesc, dragă Aurelia.