- Floare de gheaţă, ce-mi spui azi? Ştiu că eşti o stea de cinci stele, dar pentru prietenia noastră lungă, îndrăzneşte şi încearcă un cântec nou. Îmi eşti dragă, dar lasă-mi şi mie puţin soare. Îmi furi lumina, îmi bei apa şi te mândreşti de parcă nu te îmbrăţişez în fiecare dimineaţă.
- Hai cu mine prin alte câmpuri! Toată lumea s-ar uita la tine. Cum de ce ? Pentru că eşti un star. Eşti gheţişoară, eşti specială şi mergi cu mine. De ce ţi-o fi pus ţie numele de floare de gheaţă când pari atât de veselă şi caldă?
-Ei, confuzie de idei! Şi nu mai râde că şi tu ai unele în cap...Idei de cercetători nebuni.
- Ce?
- Deja sunt convinsă. Unele idei...draga mea, însoţitoare de drum lung.
- Poate că ai petalele lungi ca nişte ţurţuri? De asta eşti gheţişoară?
- Se poate, că uneori şi mie mi se pare că sunt prea pletoasă.
- Floare stelată, sensibilă şi delicată, nu vezi că te ţin în palmă de când lumea? Eşti puternică şi mă ameţeşti cu frumuseţea ta. Uite, ţi-am adus apă de izvor să-ţi ostoieşti setea! Mi-e drag de tine, minune!. Nu uit să-ţi spun că-mi înviorezi sufletul în fiecare dimineaţă şi nici tu, să-mi dai putere prin culoare şi delicateţe. Mă-nclin în faţa ta, minunată floare. Te port în buchet prin toată lumea şi mândră sunt că-mi stai lângă inimă. Se miră lumea că nu eşti ca gheaţa? Să se mire.
Legenda ta este de ascultat...
O fetiţă de vreo zece-doisprezece ani, trăia într-un oraş, undeva într-o ţară îndepărtată, unde niciodată nu era iarna. Fetiţa era cu bunica ei într-o căsuţă mică, tocmai la marginea oraşului.
Multă treabă făcea fetiţa, dar într-o zi, bunica ei se îmbolnăvi şi căzu la pat şi nu mult după asta, muri. Rămânând singură, fetiţa era disperată. Se gândi că ar fi bine să încerce să caute de lucru pe la doamnele pentru care lucrare bunica ei, pentru că şi ea se pricepea la lucrul cu acul. Nu avea modele să arate cam ce ar putea să coase şi inima i se întristă. Negăsind de lucru din această cauză, ajunsese acasă supărată şi tare amărâtă. Se rugă la Bunul Dumnezeu să-i arate drumul bun şi numai ce văzu pe cer nori ca de ninsoare. Se porni o fulguială şi pământul se acoperi imediat de zăpadă. Îngheţată de frig, aprinsese focul şi obosită cum era, adormi deîndată în patul încălzit. Dimineaţa când s-a trezit, a dat fuga la geam şi văzu minunea. Toate geamurile erau acoperite cu modele de frunze, steluţe, flori, ramuri de toată frumuseţea. Le desenă imediat şi se apucă de lucru, că pânză avea, aşa că îndată ce termină cusătura, o dusese la doamne. Aşa a primit îndemn să mai coase şi bucuria i se citea în ochii frumoşi şi mari.
Îi mulţumi lui Dumnezeu pentru minunea făcută şi se ruga în fiecare seară să-i trimită pe geam modele de flori.
Asta e legenda ta, frumoasă floare.
-->
Răspunsuri