Legenda spune că a fost odată
Un împărat şi-o împărăteasă supărată,
Pentru că nu aveau copii şi-mbătrâneau.
Averea lor la cine o lăsau?
Rugându-se la Domnul cel Ceresc,
Dorinţa li s-a-mplinit, acum o fată ei cresc.
Gingaşa prinţesă avea ochii albaştrii
Şi creştea mai rapid decât copiii noştrii …
Iubea florile sălbatice, freamătul pădurilor,
Clinchetul pârâiaşelor şi trilurile păsărelelor.
Şi ori de câte ori putea
În pădure, la florile sălbatice venea.
Odată, fugise singură de-acasă,
Culegând flori din pădurea deasă,
De inimă a muşcat-o un şarpe veninos.
Rătăcise … acasă nu s-a mai întors.
Împăratul, în marea sa durere,
I-a pus pe oşteni s-o caute, fiecare.
Zadarnic, zi şi noapte, ei căutau,
Paşii prinţesei, tot mai mult se-ndepărtau.
În codrul des, pribeagă a trăit.
Cu fragi, zmeură, mure s-a hrănit.
Aşa i-a fost destinul sau pura întâmplare,
Să fie rătăcită şi singură, ca o floare?
În timpu-acela era pe pământ,
Domnul Ceresc cu un sfânt.
Văzând-o zdrenţuită, sfântul milos,
L-a rugat pe Domnul Ceresc frumos
Să se-ndure de fată, să facă o minune,
Cazna să-i înceteze, să-i fie din nou bine!
Lacrimile ei curgeau, curgeau …
În floricele mici şi albe se transformau.
Şi ce minune! Din lacrimi au izvorât
Flori, care lăcrămioare s-au numit.
Prinţesa văzând floarea minunată,
În altă floare s-a transformat de-ndată.
Gingaşa şi înmiresmata lăcrămioară,
Înfloreşte mereu, mereu în fiecare primavară.
Şi uite aşa un suflet pur şi blând,
Trăieşte de veacuri pe acest pământ.
Şi n-are importanţă dacă eşti om sau floare,
Un suflet pur, niciodată nu moare.
-->
Răspunsuri
Un colțișor din Raiul copilăriei...
M-am bucurat mult!
FELICITĂRI!