Ronțănel și Ronțăica
Sunt doi șoareci atâtica.
El bunic și ea bunică
De motani, zic nu au frică.
Își au casa într-un sabot
Și-au în grijă un nepot.
Ronț e ultimul născut,
De bunici a fost crescut
Răsfățat și alintat
Micul Ronț e-un răzgâiat.
Dimineața greu se scoală,
Nici pe ochi el nu se spală,
Nu vrea să meargă la școală,
Veșnic inventează o boală,
Stă în casă, trândăvește
La mâncare doar gândește.
Frații lui mai mari, cuminți
Zilnic se spălau pe dinți,
Iar pe ochii negri, mici,
Dau cu apă plici, plici, plici.
De ei Ronț n-a ascultat
Și nimic nu a învățat.
Enervat, la disperare
A strigat în gura mare:
-Ia lăsați-mă în pace,
O să fac doar ce îmi place!
Și uite așa încăpățânat
Brusc de-acasă a plecat.
Ca să-l sperie nițel
Chiar bunicul Ronțănel
S-a-mbrăcat în motănel
Și când Ronț fugise glonț
De codița cârlionț
Bunicuțu-l prinse, clanț.
-Vai, te rog nu mă mânca!
O să plângă mama mea,
Frații și bunicii mei.
Mi-e așa milă de ei!
Se ruga în disperare,
Ronț, în speranța de scăpare.
-Stai cuminte băiețel,
Mai întâi te spăl nițel
Că ești tare murdărel.
Dau cu apă, cu săpun
Și apoi văd de ești bun.
Că n-am mai mâncat de mult
Șoricel bine crescut.
Mă gândesc că ești gustos
Doar a cașcaval miroși.
Ronț cum prinse un clăbuc
O zbughește ca năuc
Și pe-aici ți-e calea frate
Alergând de nu se poate.
Ud din coadă până-n bot
Se opri drept în sabot,
Cât să numeri pân’ la cinci
În culcuș, lângă bunici.
Inimioara lui cea mică
Ticăia tare de frică.
„ - Doamne, bine c-am scăpat.
Cât pe ce să fiu mâncat!.”
Cine credeți dimineață
Se spăla primul pe față?
Și în fuga cea mai mare
Era gata de plecare
Către școală, tot un zbânț*?
Șoricelul nostru, Ronț.
Sigur că urmează acum
O morală să vă spun:
Învățați de-aici, ce-i bun!
Veronica Şerban
( foto sursa internet)
-->
Răspunsuri