A strâns-o iute în grămadă,
Dar ea scăpa, scăpa mereu,
Avea, atât, un gând, să vadă,
În ceruri, sus, pe Dumnezeu.
De cum cădea sub grebla rece,
Se şi suia pe-un fir de vânt,
Visând să plece, doar să plece,
Cât mai departe de mormânt.
Ca printre gratii ruginite,
Vedea, prin grebla oarbă, norii,
Şi toate stelele iubite,
Şi-abia mijiţi, pe ruguri, zorii.
A doua zi nu mai rămase
Decât covorul vechi, de scrum
Sub frunza, frunza care arse
Şi arde încă,-n zare,-acum...
sursa poeziipentrucopii.info
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri...Felicitări!