Azi m-am despărţit fizic de un foarte bun Prieten, un adevărat om, blând şi înţelept pe care mi l-am dorit încă mulţi ani lângă mine dar nu am mai avut această şansă !
Ca de obicei, participând la o astfel de ceremonie de despărţire, am aşteptat cu nerăbdare să-l .....văd pentru ultima oară, nu pe cel de pe catafalc ci pe cel care era deja în lumea spiritelor ca entitate.
Aş putea spune că a apărut simultan cu preotul care a şi început să slujească. Imediat , Prietenul meu , îmbrăcat într-un costum gri , deosebit de elegant, s-a aşezat în dreapta lui şi a celui care urma să cânte la slujbă.
Imediat ce a început slujba a plecat de lângă preot şi s-a îndreptat direct, prin spatele lui, spre grupul nostru dar spre surprinderea mea s-a oprit în faţa unei singure persoane. Ceea ce a urmat m-a impresionat în mod foarte profund. Prietenul meu a îngenunchiat în faţa acelei persoane şi cu ambele mâini a cuprins mâinile persoanei respective şi le-a sărutat cu multă dragoste. După accea s-a uitat în sus spre chipul lui şi a aşteptat un semn. Probabil din instinct acesta s-a uitat în jos şi acest lucru a părut că l-a mulţumit pe cel îngenunchiat căci s-a ridicat şi a plecat.
A mers apoi şi a parcurs întrega asistenţă oprindu-se în faţa fiecăruia din cei prezenţi şi făcând o plecăciune foarte scurtă aproape imperceptiblă. Era evident că îşi saluta asistenţa .
Apoi a dispărut şi a apărut lângă soţia lui pe care a încercat să o ia în braţe împreună cu fata lui pe care ea o ţinea de mână. Nu a reuşit acest lucru, adică nu a reuşit să le cuprindă pe amândouă odată şi atunci a încercat trecând pe partea fetei dar tot nu a reuşit să le cuprindă pe amândouă odată.
Ceea ce a urmat a fost găsirea unei soluţii demnă de mintea lui strălucitoare. S-a îndepărtat de amândouă şi s-a dus în colţul capelei de parcă ziceai că s-ar fi supărat, dar nu era de loc aşa. După ce s-a aşezat bine chiar pe muchia colţului aveai senzaţia că se va petrece ceva deosebit şi chiar aşa a şi fost. Corpul lui a început să crească şi a ajuns de câteva ori mai mare decât celelalte persoane prezente. Practic a crescut exact cât îi permitea înălţimea spaţiului capelelei .
Pe moment nu am înţeles ce rost a avut această demonstraţie de creştere a volumului dar în momentul următor am înţeles. Prietenul meu s-a aplecat şi le-a luat cu o nespusă grije pe cele două fete ale lui, soţia şi fica şi le-a ridicat în braţe mult peste capetele celor de jos. Ele se aflau ca poziţie la circa doi metri peste nivelul celei mai înalte persoane şi nu păreau de loc deranjate de poziţia lor. El le ţine în braţe aşa cum ai ţine doi gemeni cu soţia pe mâna dreaptă şi fata pe stanga şi le tot spunea ceva. Era , în mod evident, bine dispus şi se vdea că încearcă să le dispună şi pe cele două şi tot grupul părea complet detaşat de ceremonia care era în curs de desfăşurare. Tot timpul cât le-a ţinut în braţe el le săruta, pe rând, pe cap pe fiecare dintre ele cu o nespusă dragoste şi, din când în când, le mai spunea câte ceva şi asta a durat până la sfârşitul slujbei.
Când preotul a considerat că a terminat slujba prietenul meu le-a lăsat încet pe pardoseală pe cele două şi a rămas în picioare ascultând deosebit de atent cuvintele celor care rosteau câteva vorbe de desparţire laudative şi de mare bun simt.
Momentul culminat al ceremoniei s-a desfăşurat atunci când persoana căreia Prietenul meu îi sărutase mâinile a luat din spatele ei, o vioară şi nu orice vioară ci chiar vioara lui Enescu, supranumită Catedrala, creeată de Guarnieri del Gesu. În acel moment toţi cei prezenţi şi-au dat seama că se află în faţa celebrului miracol, violonistul Gabriel Croitoru! Acesta a interpretat , în stilul său inconfundabil, Largo din Sonata Nr.3 în Do major, pentru vioară solo, de Johann Sebastian Bach şi în tot timpul interpretării Prietenul meu nu şi-a dezlipit privirea de pe interpret.
Odată cu ultimul acord el a dispărut complet ca şi cum asta era tot ceea ce şi-a mai dorit pe acest pământ. Înainte de a se face nevăzut el le-a arătat celor două, soţiei şi fetei, cifra 40 care îi apăruse pe piept ceea ce în mod normal reprezintă ziua în care el le va da un semn al trecerii sale, cu bine, în lumea veşnică, numărată fiind de la data sfârşirii ultimei vieţi pe pământ, misiunea sa pe această planetă fiind încheiată definitiv.
Comportarea lui în cadrul acestei ceremonii a făcut ca totul să fie învăluit de o emoţie şi o măreţie idescriptibilă şi memoria lui să fie împlinită şi marcată de nobleţea sufletului său ridicat, de acum, mult deasupra noastră.
-->
Răspunsuri