Acum, circa trei luni, am fost invitat la Corbeanca de un foarte bun prieten să mai stăm de vorbă. După ceva timp soţia lui mi-a spus că are anumite probleme cu una din camerele ei în care până cu o lună înainte a locuit fata din casă care le făcea şi curăţenie. Problema dânsei, fiind o persoană extrem de sensibilă, era că nu mai putea intra în acea încăpere fără să aibă o stare extrem de proastă şi să simtă o presiune pe inimă care, pur şi simplu, o scotea imediat din încăpere.
Pe moment nu am dat importanţă relatărilor ei fiind chiar la masă, dar cu puţin timp înainte de a pleca, stăpâna casei mi-a reamintit de remarca ei şi m-a rugat să o însoţesc în încăperea respectivă. Nici o clipă nu m-am gândit că este vorba de o experienţă reală ci poate de o toană a doamnei, aşa că, politicos, am urmat-o la primul etaj unde era situată încăperea. Cu câteva clipe, înainte de a intra, ceva mi-a spus că acolo sunt probleme şi că doamna avea dreptate. Acesta a fost sentimentul cu care am deschis uşa.
Doamna nu a vrut să intre prima şi mi-a făcut loc să intru. Am parcurs cât am putut de repede toată încăperea cu gândul că totul va fi în regulă şi o voi liniştii pe gazdă, după care voi pleca liniştit dar nu a fost să fie aşa.
Încăperea era dreptunghiulară cu un pat dublu pe mijloc la capetele căruia erau două noptiere, sprijinite de perete. Fiind un fel de mansardă nu avea ferestre spre exterior, ventilarea camerei făcându-se prin uşa de intrare.
În timp ce priveam rapid prin cameră, peste toate suprafeţele, inclusiv pe tavan, în mintea mea a părut mesajul: atenţie la noptieră!
Mi-am mutat imediat privirea acolo şi aşa şi era, pe noptiera din dreapta mea, pe partea stângă a patului, stătea absolut liniştită, o fată de circa douăzeci şi ceva de ani cu coatele sprijinite pe picioare şi cu privirea în jos ca şi cum nici nu ne-a observat.
- Cam puştoaică, i-am zis eu gazdei! Şi ea a înţeles că sunt cu ochii pe ceva şi doar mi-a confirmat că aşa este.
Am rugat-o să iasă imediat din cameră pe gazdă întrucât ceea ce urma era destul de periculos pentru dânsa ca femeie sensibilă, mult peste normal.
Din acel moment, după ce uşa s-a închis, am rămas singur cu entitatea domnişoarei care doar a ridicat puţin privirea către mine fără să dea vreun semn că presimte ceea ce va urma.
Desigur că este destul de complicat să explic acum procedura folosită dar în principiu am făcut o curăţare puternică a încăperii şi am păstrat pentru ultima mişcare locul pe care stătea entitatea.
A început să se agite imediat ce am iniţiat procedurile şi s-a ridicat brusc în picioare. În acel moment m-am concentrat pe ea şi am văzut cum încearcă să vină spre mine plutind prin aer dar mă aşteptam la acest fapt şi stiam că i-ar fi convenit nespus să intre în mine şi să ne petrecem măcar câteva zile împreună şi de aceea am împins-o cu putere exact prin peretele din spatele ei.
A deschis gura şi părea că urlă cu toate forţele spre mine încercând să mă oprescă din acţiune.
Nu a reuşit şi, la final, a ieşit prin perete exact aşa cum ai pune un om din gheaţă să se lipească de o tablă fierbinte.
Încântat că totul a fost atat de simplu am vrut să mă întorc şi să ies dar am văzut cum din perete începe să iasă, mai întâi o mână, apoi şi cealaltă şi cu ambele s-a apucat de suprafaţa peretelui şi s-a aruncat în încăpere, în faţa noptierei. Era iar în picioare!
Atunci mi-am dat seama de greşală, peretele fiind o suprafaţă plană şi destul de mare orice intra în el putea să iasă pe oriunde, adică mai pe la stânga sau mai pe la dreapta sau la spre tavan şi în aceste condiţii trebuia să aplic efectul de cursă de soareci.
Pe scurt acesta spune că orice şoricel care se strecuară cu greu printr-un con de sârmă pentru a ajunge la bucăţica de momeală nu se mai poate salva deoarece îi este imposibil să mai intre înapoi şi rămâne prins.
Cum eu nu aveam nicio cursă atât de mare singura soluţie a fost să o mai scot odată exact prin muchia de intersecţie a pereţilor pentru că ea nu se mai poate întoarce înapoi după ce a trecut dincolo.
Eu cred că şi-a dat seama de ceea ce doream să fac din momentul în care am fixat-o exact pe muchia de colţ a peretelui şi am început să o împing spre exterior. A încercat cu toate puterile să se agaţe de pereţii din stânga şi din drepta cu ghearele, care acum se vedeau foarte clar că lăsau urme imaginare adânci în tencuială şi a început să urle de parcă era masca aceea din filmele cu fantome care stau cu gura căscată mare. Toată procedura eu o fac cu privirea şi ajutat de energia palmelor.
Am fost nevoit să mă mişc foarte repede şi să o scot definitiv din încăpere după care am rămas cu ochii pe perete aşteptând să vă dacă mai apare. După cum părea că se limpezise aerul eram sigur că nu o voi mai vedea şi aşa a şi fost.
După câteva minute am invitat-o pe gazdă să intre şi imediat ce a făcut-o a respirat adânc şi mi-a spus că nu mai simte nicio apăsare şi se simte chiar foarte bine.
Acesta este unul din cazurile pe care le-am rezolvat personal şi care a fost poate puţin deosebit faţă de altele. În realitate niciunul nu se aseamnă cu altul.
Această lume, a entităţilor care sunt permanent printre noi, este foarte greu de înţeles şi de acceptat de o minte normală, obişnuită numai cu ceea ce vede cu ochii fizici. Este o altă lume perfect reală şi pe care trebuie să o acceptăm pentru că, de regulă, este inofensivă.
Sunt copii care se joacă cu fiinţe imaginare şi pe care părinţi lor îi ceartă pentru că lor li s-au atrofiat de mult astfel de simţuri.
Sunt sigur că alte persoane ar putea aplica şi alte procedee, totul ţine foarte mult de imaginaţie şi de utilizarea cu eficienţă a puterii gândurilor.
-->
Răspunsuri
Interesant!