Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală, tatăl lui Dinu Lipatti era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate, mama o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu, lui Dinu Lipatti i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Muzicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului sau nativ.
Între timp este admis la Conservatorul din Bucureşti, pentru ca în 1934 să participe la concursul internaţional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-şi continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia şi lecţii de compoziţie cu Paul Dukas şi Nadia Boulanger şi de arta dirijorală cu Charles Munch.
În 1936 îsi începe cariera de pianist concertist în diverse orase europene, reputatia sa continuând sa creasca cu fiecare aparitie în public. La începutul celui de Al Doilea Razboi Mondial revine la Bucureşti unde da recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.
În 1943 pleaca în Elveţia unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. În interpetare, pleda Dinu Lipatti în faţa studenţilor, se întâlnesc mintea limpede care a lucrat partea tehnică şi spiritualitatea artistului, care descoperă calea spre expresie. Pentru muzicianul nascut dintr-o familie de muzicieni, interpretarea era o cautare a adevarului.
Dinu Lipatti îşi continuă cariera concertistică în recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari sperante în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, şi cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continua să se înrăutăţească. Dar nu leucemia l-a ucis sau vreunul din tratamentele grele pe care le făcea de ani, ci abcesul survenit la singurul său plămân, pe care medicul personal nu l-a observat nici macar în ziua morţii pacientului său.
Cu câteva luni înainte concertase la Becanson, cântându-şi, spun criticii muzicali şi biografii, cântecul de lebădă: în ciuda unei sănătăţi mai mult decât fragile, atinsese "transcendenţa autentică" interpretând piese de Schumann şi, după cele 13 din 14 Valsuri de Chopin, o tulburatoare corală de Bach, "Iisus este bucuria mea".
La 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârsta de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mâna. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu".
Înregistrarile pe discuri, cu toate imperfectiunile tehnice de atunci, au ramas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretari pline de caldura umana si înalta desavârsire stilistica, de finete si noblete spirituala, de poezie si gratie. Multe din aceste imprimari au fost incluse de casa de discuri EMI în colectia "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divina", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrari - înaintea lui Glenn Gould - singuratatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfectiune. În repertoriul sau prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar si Robert Schumann, Edward Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era foarte exigent cu sine însusi si de o profunda modestie. Cum spunea pianista Clara Haskil: "Dinu Lipatti da impresia ca se jeneaza cu propriul sau geniu".
Compozitiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioara si violoncel, Concertino în stil clasic pentru pian si orchestra, Simfonie concertanta pentru doua piane si orchestra, au ramas în cea mai mare parte inedite.
-->
Răspunsuri
Johannes Brahms, Valsuri, op. 39 n° 1, 2, 5, 6, 10, 14 și 15 (cu Nadia Boulanger)
1943
1947
Johann Sebastian Bach, Concertul pentru pian nr. 1, BWV 1052, cu Orchestra Concertgebouw, Amsterdam, dir. Eduard van Beinum.
Frédéric Chopin, Nocturne en ré bémol majeur, op. 27 n° 2
Frédéric Chopin, Sonate pour piano nr. 3, op. 58.
Franz Liszt, Années de pèlerinage-Sonetto del Petrarca n° 104
Franz Liszt, Concertul pentru pian nr. 1, Orchestre de la Suisse Romande, dir. Ernest Ansermet.
Edvard Grieg, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16 Philharmonia Orchestra, dir. Alceo Galliera)
Domenico Scarlatti, Sonata în mi major, Kk 380
Domenico Scarlatti, Sonata în re minor, Kk 9, « Pastorala »
1948
Béla Bartók, Concertul pentru pian nr. 3, Sz 119, Orchester des Südwestdeutschen Rundfunks, dir. Paul Sacher
Frédéric Chopin, Barcarola în fa diez major, op. 60
Maurice Ravel, Alborada del gracioso
Robert Schumann, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 54 Philharmonia Orchestra, dir. Herbert von Karajan.
1950
Johann Sebastian Bach, Partita n° 1 în si bemol major, BWV 825
Frédéric Chopin, 14 valsuri
Frédéric Chopin, Mazurca în do diez minor, op. 50 nr. 3
Frédéric Chopin, Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în mi minor, op. 11 Orchestre de la Tonhalle de Zurich, dir. Otto Ackermann
Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul pentru pian și orchestră nr. 21 în do major, K. 467 Orchestra Festivalului de la Lucerna, dir. Herbert von Karajan.
Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
Johann Sebastian Bach, Partita nr. 1 în si bemol major, BWV 825
Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
Franz Schubert, două Impromptiuri, D899 nr. 2 și 3.
Frédéric Chopin, 13 valsuri.
Ultimul recital, l-a dat la Festivalul de muzică de la Besançon la 16 septembrie 1950