Ion Voicu, unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii

[Lenuş Lungu]

Considerat a fi unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii, maestrul Ion Voicu a concertat de-a lungul carierei sale pe cele mai importante şi prestigioase scene ale lumii, având drept parteneri alţi muzicieni celebri (Yehudi Menuhin, Henryk Szeryng, David Oistrah, Zubin Mehta şi alţii). Talentul său a determinat oficialii vremii să-i achiziţioneze o vioară Stradivarius, instrument cu ajutorul căruia Ion Voicu a scris legende în lumea muzicii. Un artist complet, Ion Voicu ni s-a înfăţişat de-a lungul timpului în ipostaze diverse (violonist, pedagog, compozitor), arătând în oricare din acestea măiestria şi excelenţa care l-au impus ca unul dintre cei mai importanţi protagonişti ai vietii muzicale româneşti. Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti si a murit la 24 februarie 1997.S-a nascut intr-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ştefan Voicu, a cântat la vioară şi contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci şi fraţii săi au îmbrăţişat cariere artistice, Marian şi Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul.Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion îşi dorea să primească o vioară mică, iar de Paşte chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuţul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoştea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La şase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câţiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depăşit de micul său elev şi le-a recomandat părinţilor să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au iniţiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian şi Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la "Academia Regală de Muzică", unde a intrat direct în anul V.Fiind admis la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, a reuşit să absolve cursurile, care durau şapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor şi îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Mengelberg nu a fost mulţumit la început de el şi i-a cerut lui Ion Voicu să-şi părăsească locul din orchestră şi să poftească afară: violonistul cunoştea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea şi se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriaşul pontenţial al tânărului Ion Voicu şi la sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat căteva partituri de Bach, Beethoven şi Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus: „Acum înţeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.” A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenţia lui George Enescu, care i-a oferit lecţii gratuite.În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucureşti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obţinut primul loc.Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violonişti celebri ca George Enescu şi David Oistrakh.În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susţinut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.Cele peste 100 de LP-uri şi CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate şi readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români şi străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah. Vioara "Stradivarius" Statul român i-a dat maestrului în folosinţă o vioară "Stradivarius", fabricată în 1702, care a aparţinut lui Joseph Joachim.Vioara Stradivarius a fost achiziţionată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la preţul de 80.000 de franci elveţieni. La 7 septembrie1956, Ministerul Culturii şi maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosinţă a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii "George Enescu". Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Naţional de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997.Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuţii cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu. Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) precizează că vioara Stradivarius restituită, la 9 martie, statului român de către familia violonistului Ion Voicu se va numi 'Stradivarius Elder-Voicu'. Vioara Stradivarius Elder este unică în România şi una dintre ultimele 10-13 viori din lume semnate de Stradivarius şi aflate încă în stare de funcţionare. Aceasta a fost realizată în anul 1702. Vioara a fost cumpărată pentru Ion Voicu în 1956, în urma unui ordin al liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Hotărârea lui Dej a fost luată în urma unor sesizări făcute de câţiva artişti români prin care aceştia semnalau că violonistul român nu are un instrument pe măsura talentului său.Ion Voicu a plecat în Elveţia comandând la casa de lutieri Verrault o vioară Stradivarius Elder în valoare, la acea vreme, de 1,2 milioane de lei. Deşi pe actul de proprietate a fost scris numele lui Ion Voicu, statul român, cel care a plătit banii, l-a pus pe acesta să facă un contract de comodat pe durata vieţii sale.Cu câţiva ani înainte de căderea regimului comunist, între 1984 şi 1985, Nicolae Ceauşescu, la rugămintea Elenei Ceauşescu, i-a dat ordin Suzanei Gâdea, preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, să-i ia vioara lui Ion Voicu şi să o dea spre păstrare Muzeului Naţional de Artă. Vioara i-a fost înapoiată lui Ion Voicu după 1990, în perioada în care Andrei Pleşu era ministrul Culturii. Maestrul a cerut înapoi vioara pentru a putea susţine concerte. Instrumentul i-a rămas lui Ion Voicu până la moartea sa, la 24 februarie 1997.Actele şi vioara au rămas familiei şi Fundaţiei Internaţionale 'Ion Voicu', de atunci şi până în 2007, Stradivarius Elder nemaifiind folosită niciodată într-un cadru public. A concertat pe cele mai mari scene ale lumii Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti timp de zece ani. A contribuit la crearea "Orchestrei de Cameră" în 1969 cunoscută în întreaga Europă şi prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaţionale. Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.A concertat pe cele mai mari scene ale lumii (Royal Albert Hall şi Wigmore Hall din Londra, Scala din Milano, Carnegie Hall din New York, Teatro Colòn din Buenos Aires, Musikverein şi Konzerthaus din Viena etc.), în compania celor mai renumite orchestre (Berliner Philarmoniker, London Symphony Orchestra, Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Filarmonica din Tokio, orchestrele simfonice din Cincinatti, Seattle, Baltimore, Los Angeles, Dresda, München etc.) şi a colaborat cu eminenti muzicieni: Yehudi Menuhin, Isaac Stern, Henryk Szering, Monique Haas, Christoph Eschenbach, Sergiu Celibidache, John Barbiroli, Antal Dorati, Vàclav Neumann, André Cluytens etc. A facut parte din juriul prestigioaselor concursuri internationale de vioara: “Piotr Ilici Ceaikoski” (Moscova), “Carl Flesch” (Londra), “Jan Sibelius” (Helsinki), “Johann Sebastian Bach” (Leipzig) si, de-a lungul carierei sale, a fost recompensat cu numeroase premii şi distinctii, între care: Medalia de Aur a Academiei Franceze, Diploma de Onoare a Fundatiei “Eugène Ysaye”, Premiul Academiei Române, Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Premiul de Excelenta al Uniunii Interpretilor, Coregrafilor şi Criticilor din România. A fost membru al Fundatiei “Henryk Szering” şi al Consiliului UNICEF.

[Lenuş Lungu]