Muzica în evul mediu

[Lenuş Lungu]

“Muzica îi face pe oameni mai răbdători şi mai buni, mai modeşti şi mai cumpătaţi. Prin ea uităm mânia şi viciile. După teologi, nici o artă nu poate fi egalată cu ea.” Luther Odată cu convertirea împăratului Constantin, creştinismul devine religie oficială a Imperiului roman şi prigoana se opreşte. Prin Edictul de la Milano (313), împăratul Constantin acordă libertate cultului creştin, deschizând drumul spre recunoaşterea creştinismului ca religie de stat de către împăratul Teodosie (392). Acum ierarhia şi comunităţile creştine se organizează şi se stabileşte tipicul manifestărilor cultice. Biserica va impune anumite cântări şi va determina un anumit stil muzical. După Conciliul de la Laodikeea (364), când se decretează ca în biserică să cânte doar cântăreţii profesionişti (fiind înfiinţat “Corpul cântăreţilor profesionişti”), muzica va pierde, uneori, din sinceritatea emoţională, avută atunci când întreaga comunitate cânta la serviciul religios. În istoria culturii creştine, primele două secole se caracterizează prin diversitatea muzicii diferitelor comunităţi, din această perioadă datând manuscrisul de la Oxyrhynchos. În perioada răspândirii creştinismului la diferite popoare, în muzica de cult pătrund multe cântări din ritualurile precreştine sau din practica populară, iar după anul 313, când se acordă libertate cultului, se ridică biserici şi se diversifică stilul muzicii. Răspândindu-se la diferite popoare, s-au produs interferenţe între muzica primilor creştini şi cea locală, autohtonă. wordpress-istoriamuzicii