Postat de Lenuş Lungu pe octombrie 11, 2010 la 15:11
Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 - d. 29 iulie 1856) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Până acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar în acest singur an compune aproape o sută și cincizeci de piese. Biografii lui Schumann îl reprezintă ca fiind cuprins într-o furtună de melodii, dulceața, dubiul și disperarea acestora fiind toate atribuite sentimentelor variate stârnite de dragostea sa pentru Clara. Însă ar fi nefondat să spunem că numai această influență a stat la baza perfecțiunii textuale din compoziții precum Frühlingsnacht, Im wunderschönen Monat Mai și Schöne Wiege meiner Leiden.Principalele cicluri ale compozițiilor din această perioadă au fost cele din Liederkreis de J. von Eichendorff (op. 39), Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op. 48) și Myrthen, o colecție de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Rückert, Heine, Byron, Burns și Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) și Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui Heine, reliefează cel mai bine talentul de compozitor de balade, deși balada dramatică este mai puțin înrudită lui decât lirica introspectă. Precum afirma Grillparzer, "El și-a creat o noua lume, una ideală, în care mișcările sale sunt aproape precum dorințele sale."Însă a fost nevoie de multă vreme pentru ca Schumann să primească recunoașterea cuvenită. În timpul vieții sale singurele semne de onoare primite au fost doctoratul obținut în cadrul Universității de la Jena (1840) și profesoratul din 1843 în cadrul Conservatorului din Leipzig.Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodată cu Schumann în canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La început toate impulsurile sale creative erau transpuse în muzică pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. În 1841 a compus două dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compoziției muzicii de cameră și include cvintetul pianoforte (op. 44), astăzi unul dintre cele mai cunoscute și admirate opere ale sale. În 1843 scrie "Paradis și Stiloul", primul eseu despre muzica vocală concertată.
Acum că stăpânea formele separate, compozițiile sale de aici înainte nu pot fi clasificate drept specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decât la orice alt muzician, achiziția de cunoștințe noi se afla în strânsă legătură cu creșterea propriei experiențe de viață și a impulsului de a o exprima.Stadiul vieții sale în care era foarte angrenat în muzica sa pentru Faustul lui Goethe (1844-1853) a fost unul critic pentru sănătatea sa. Prima jumătate a anului 1844 a petrecut-o alături de soția sa în Rusia. La întoarcerea în Germania își abandonase munca editorială și pleacă din Leipzig către Dresden, unde suferă de prostație persistentă pe sistemul nervos. Cum începea să lucreze, era cuprins de tremurături și îngrijorări de moarte care se manifestau în frica de locuri înalte, de toate instrumentele metalice (chiar și clape) și de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea că nota A răsuna în urechile sale. În 1846 se recuperase și iarna revizitează Viena, călătorind la Praga și Berlin în primăvara lui 1847, iar vara în Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificând faptul că Dresden și Leipzig erau singurele mari orașe în care compozitorul era apreciat la acea vreme.Anului 1848 îi aparține singura sa operă, Genoveva (op. 81), o lucrare conținând multă muzică frumoasă, dar lipsită de forță dramatică. Este interesantă din prima încercării sale de a aboli recitativul, privit de Schumann drept o întrerupere a valului muzical. Subiectul din Genoveva, bazat pe lucrări de Tieck și Hebbel, nu a fost o alegere prea plăcută; însă trebuie amintit că începând cu 1842 posibilitățile operei germane au fost puternic influențate de către Schumann, care a scris: "Cunoașteți rugăciunea mea ca artist, seară și dimineață? Este numită 'Opera germană'. Acesta este un domeniu real al curajului .. ceva simplu, profund, german." Iar în carnețelul său de sugestii pentru texte de operă se găsesc, printre altele: Nibelungen, Lohengrin și Till Eulenspiegel.Muzica pentru Manfred de Byron este proeminentă într-un an (1849) în care compune mai mult decât în oricare altul. Insurecția din Dresden îl obligă pe Schumann să se mute la Kreischa, un sat mic la doar câteva mile în afara orașului. În luna august a aceluiași an, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden, Leipzig și Weimar, Liszt oferind ca întotdeauna sprijin și încurajări neîncetate. Restul acelei lucrări a fost scrisă mai târziu în același ani, iar uvertura în 1853.sursa:wikipedia
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri