Varsă soarele, lumină,

Din trăistuţa sa de foc,

Şi îmbie în grădină,

Orice puişor la joc.

Pe crenguţe-nmugurite,

Vibrând de alint şi cald,

Două vrăbii ciufulite,

Îl privesc cu mare drag!

S-au dus zilele urâte,

Uite cât e de frumos!

Îşi spun vrute şi nevrute,

Că şi-au lăsat straiul gros.

O gânganie semeaţă,

În rochiţă cât neghina,

Încă dis-de-dimineaţă,

Parcă inspecta grădina.

Ca un şerpişor din luturi,

O râmă, un firicel,

Îşi dorea viaţă de fluturi,

Să nu mai stea covrigel.

Dar din toate cine-i oare,

Cel mai falnic şi zelos,

Stând pe gard, spre mândru soare?

E Costică, brav cocoş!

Are motive, nu-i glumă!

Un răţoi cât un ibric,

A venit urgent să-i spună,

Că din zori este tătic!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Felicitări Aurora! Frumos!

    • Te îmbrăţişez, Lenuş, mulţumesc!

  • Tare plăcut! Felicitări!!!

    Cu mare drag,

    • Îţi mulţumesc, Elena.

      .

      Aurora, cu drag

  • Citit cu mult drag

    • Vă mulţumesc, doamna Agafia.

      .

      Aurora, cu drag

    • Vă mulţumesc, domnule Muntean.

      .

      Aurora, consideraţie

Acest răspuns a fost șters.
-->