Pe-un salcâm, în fapt de seară,
Văzând frunza cum îi zboară,
Veştedă, prin vânt smintit;
Lacrimi reci l-au podidit.
Pe obraji aspri din scoarţă,
S-a pomenit dimineaţă,
Cu un strat alb ca de nea,
Şi prin tânguiri zicea:
-Cine Doamne, frunza-mi fură?
Cine mi-a pus ca o zgură,
Peste scoarţă, strai lucios,
Iar ramu-i golaş, scorţos?
Prins cu ghearele de-o creacă,
Tacticos, aripa-şi freacă
Cu un plisc ca de oţel;
Un corb ager, mărunţel.
Auzindu-i tânguirea,
Temerea şi uluirea,
Ca un mentor instruit,
Se opri din ciugulit.
Se-ntinse a relaxare,
Cu mină-mpăciuitoare,
Consolă bietul martir:
-Frunza stă ca musafir!
Primăvara înverzeşte,
Toamna-n cânt te părăseşte,
În sonate foşnitoare,
Ruginii şi plutitoare...
Cine-ţi fură frunza, ţie?
Toamna hoaţă arămie!
-->
Răspunsuri
Minunat, felicitari Aurora..!
Încântată de trecerea ta, Dane!
Mulţumesc.
Toamna strânge ca o hoață,
Frunze, flori și soarele,
Ne îmbracă-n văl de ceață,
Case și ogoarele.
Minunat răspuns la întrebările copiilor - Cine fură frunzele! Felicitări!!
Drăguţă strofa ta, Elena!
Mulţumesc de trecere.
Mulţumiri pentru imagine, domnule Ioan.
Stimă,