copilăria mea
Copilăria mea trăia cu râul,
copilăria mea trăia cu grâul
și cu pădurea mea trăia, poete,
în soarele de veri incandescente.
Copilăria mea, floare de ram,
mă minunez de cel care eram,
când serile le petreceam la vie
și ascultam doar glas de ciocârlie.
Cântecul ei zbura stingher,
spărgându-se de bolta de pe cer,
amurgul venea leneș ca o apă
și înghițea lăstunii ce se-adapă.
Copilăria mea era la țară
și colindam nebun întreaga vară,
pădurea, râul îmi erau aproape
și foșnetul de sălcii dintre ape.
Copilăria mea, tărâm de vis,
în care orizontul s-a închis,
ce trist e s-o privești în depărtare
cânt totul e tăcere și uitare.
miercuri, 31 iulie 2013
-->
Răspunsuri
Cu preţuire de copilăria dumneavoastră,
Aurora
Mulțumesc!
Minunat poem!
"Copilăria mea era la ţară"... ce frumos! La ţară te poţi bucura de copilărie, cum bine aţi subliniat în frumoasele versuri care m-au întors în timp. Mulţumesc!!
La țară s-a trăit cea mai frumoasă copilărie. Mulțumesc Elena.
Vă foarte mulțumesc.