Cât Natura migălise
Să dea viaţă la splendoare,
Urâciunea lent, bolise,
Arsă de zefir şi soare;
Şi lăsă magic covor,
Verde şi multicolor.
.
Un grup mititel de gâze,
Strâns unite între ele,
La-nceput păreau mofluze,
Dând din aripi subţirele,
S-au prins într-un dans vioi,
Căci le cântă un broscoi.
.
Dintr-un muşuroi, furnica,
Cu năframă pe fruntiţă,
Cum o ţinea şi bunica,
Şi un şorţ peste rochiţă;
Iese-n grabă şi s-a dus...
Unde? Nu ştiu. Nu mi-a spus!
.
Greierul, pe-o pietricică,
Cu papucii dreptu-n stângul,
Discuta cu Aricică:
-Eu nu cânt precum nătângul.
Cu mine adoarme-ndat,
Şi Ene. A şi căscat!
.
Un salcâm ce îşi spălase
Frunzele cu stropi de rouă,
Aşa mult le răsfăţase,
Că lucesc ca iarba nouă!
Şi-ncântat ca orice tată,
Le foşneşte şi le-arată!
.
Cine susură în vale?
Şerpuindu-se alene,
Fără să se-ncurce-n ţoale,
Râu golaş, clipind din gene,
Răsfira răcoare-n jur,
Salutând pe un cuc sur.
.
Cum să nu te cânt, Natură?
Condeiaşul meu, depune,
Peste file, făr' măsură,
Tot ce dăruieşti, minune!
Şi din frumuseţea ta,
Eu, mereu, m-oi inspira!
-->
Răspunsuri
Mulţumesc, Mimi, drag de trecerea ta!