De niciunde, fără veste,
Veni vara ca-n poveste,
Cu flori multe în panere,
Fructe dulci ca şi o miere,
Spice aurite-n soare,
Şi cu ploi răcoritoare.
.
Cum păşeşte delicat,
Zici că-i fiică de-mpărat!
Dând din genele de iarbă,
Cu fineţe, fără grabă,
Ea presară peste lume,
Zile lungi şi zile bune.
.
Prin codru când a călcat,
Păsările i-au cântat!
Printre ierburile mii,
Greieraşii-n cor: cri! cri!
Dar şi-n bălţile discrete,
Broscărimea dă concerte.
.
Răspunsuri
Citesc versurile tale cu incantare! Toata admiratia!
Mă bucur, doamna Veronica, vă mulţumesc!
Aurora, cu drag
Vă mulţumesc pentru imagine.
O zi liniştită!
.
Aurora, cu stimă