Bolta, cu poale cernite,
Umectate, largi şi grele,
Şi braţe neobosite,
Deşertă peste vâlcele,
Peste codri şi coline,
Când ploi repezi, când mai line.
Sub talpă, pământul este
O întindere vâscoasă.
Un bursuc prinzând de veste
Că tina e lipicioasă,
Molcom şi morocănos,
Se piti sub dâmb, la dos.
Sus, pe coasta răvăşită
De la suflul toamnei mele,
Via plânge dezgolită,
Nu-i nici vrejuri, nici surcele...
Şi realiză tăcută,
Că doar cioara o salută.
Câmpul pare perisabil
De atâta umezeală.
Curg şiroaie, dar amabil,
Cu un smoc ca de beteală,
Un lup sur, unui fecior,
I-a şters ochii-ncetişor.
Periferic, în perfuzii,
Soarele zace sub pături.
Boala i-a născut confuzii,
Se făcea că-n pat, alături,
Vara dulce ca o mură,
Îi cânta în toamna sură.
Iar eu, martor peste toate,
Scriu ca să rămână-n carte.
-->
Răspunsuri
Noi martori oculari.....Versuri foarte frumoase!
Drag de popasul dumneavoastră, doamna Veronica!
Vă mulţumesc.