În Ajun, forfotă mare,

Bunicuţa, răgaz, n-are!

Roboteşte de cu zor,

Bagă, scoate din cuptor,

Bunătăţi cum numai ea,

Ştie să facă aşa.
.

Mama nu mai pridideşte,

Colăceii împleteşte;

Cerne făină din saci,

Şi frământă cozonaci.

Toba fierbe la foc mic,

Eu mă foiesc...nu mai zic!
.

Şi bunicul, sprinten, cară,

Cârnaţii pe-o policioară,

La zvântat. Ţup, cu Pufos,

Am tras unul, lacomi, jos,

Şi l-am împărţit fugari,

Sub şopronul vechi, din pari.
.

Dintre stivele de lemne,

Tăicuţul îmi face semne,

Şi îmi pune într-un coş,

Surcele şi un ciot gros,

Să le duc la mama-n grabă,

Ca sarmalele să fiarbă.
.

Sunt la bunătăţi pe masă!

O aromă delicioasă,

De la cozonaci pufoşi,

Răcituri şi caltaboşi,

Sărmăluţe, fripturică,

Îl stârni pe Azorică.
.

Stă în prag şi dă din coadă.

Ca mama să nu mă vadă,

Şterpelesc din bunătăţi,

Şi îi dau ca-n alte dăţi,

Colo-n dosul cuştii sale...

De mă vede tata-i jale!
.

Fug prin nea, intru în casă,

Nerăbdarea mă apasă,

Că acuş în fapt de seară,

Din văzduh, o sănioară,

Cu opt reni, opt năzdrăvani,

Ne aduc, nu saci cu bani;

Ci pe Moş Crăciun iubit,

Iată-l că a şi sosit!
.

Tremur. Tiii! ce cald îmi este,

Arată ca în poveste!

Chipu-i sclipeşte de nea,

Eu, ca jaru-n faţa sa,

Îi spun că am fost cuminte

Şi îl servesc cu plăcinte.
.

Pe genunchi m-a ridicat,

Pe căpşor m-a mângâiat,

Şi din tolba grea, mi-a dat,

Darul ce l-am aşteptat.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.
-->