Din trifoiul înălţat,
Se avântă spre răstoace,
Iepuraşul descălţat,
Ocolind râuri, băltoace;
Şi cu ochii cât aluna,
Fuge-n vale. Blândă, luna,
-
Roti capul înspre el,
Că zărise doar o umbră
Ce-l gonea. Ia staţi niţel!
Nicio presimţire sumbră,
Nu vestea că îl aleargă
Vreo jivină-n noaptea neagră.
-
Răsucindu-şi ciuful blond,
Gestul său când e-n mirare;
Zări câmpul ca un fond,
Întins, pustiu... Şi-n picioare,
Ca un soldat în dudău,
Stătea drepţi un popândău!
-
Luna a oftat uşor,
"Ce-o fi păţit iepurilă?"
Oglindindu-se-n izvor,
Îl văzu din nou. Ce milă
O-nmuiase că e pui
Fără mamă. Unde-i? Nu-i!
-
Luna n-are copilaş,
Dar gândeşte ca o mamă:
"Să fii singur pe imaş,
Te-nspăimânţi, bag eu, de seamă!
Cred că doar măicuţa poate
Să ia spaimele din noapte!"
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Foarte frumos, Aurora! Lecturat cu drag de versul tau.
Vă mulţumesc frumos, doamna Agafia.
.
Aurora, cu drag
Minunat Aurora...Felicitări!
Îţi mulţumesc, Lenuş,
încântată de popas!
.
Aurora, cu drag
Mulţumesc frumos.