Un cosaş cu fes lila,
Dârdâind, se-nghesuia
În bondarii verişori,
Cu geci groase-n trei culori.
Lăcusta e revoltată,
Vrea câmpul ca altă dată,
Verde, cu flori bucheţel,
Însă parcă-i Ruginel!
Nu ştiţi cine-i Ruginel?
E un cui vechi, subţirel,
Ce a zăbovit prin ploi,
Într-un gard făcut la noi,
De bunicul, într-o vară,
Care roboti pe-afară,
Patru ore şi un sfert;
Iar rugina-l roade lent...
De ici, colo, zgomotos,
Un ţânţar vijelios,
Se frământa bâzâind,
Pe gângănii iscodind:
-Uf, că foamea nu-mi dă pace,
Toţi puştanii au cojoace!
Cum trompiţa, să ajungă,
Pielea fină s-o străpungă?
Ca răspuns, dintr-un stejar,
O frunziţă ca de jar,
Coborî încetişor,
Ca un preş, pe căpşor,
Apoi îl acoperise,
Se săltă, iar îl cuprinse,
Până când un mărăcin,
O mustră cu un suspin...
Cu un şorţ alb, apretat,
Furnica s-a arătat
În uşiţă, şi zâmbind,
Duce ceva aburind,
Cu aromă vanilată,
Şi-i îndeamnă deodată:
-Hei, poftiţi la gogoşele,
Dulci, pufoase, rumenele!
Tii, dar Brumărel, săracul,
Ne-a adus fiori cu sacul!
Încântaţi, s-au năpustit
Şi foamea şi-au domolit.
Iar furnica, o miloasă,
Le-a închiriat o casă,
Spaţioasă şi curată,
Tihnită şi mobilată,
Cu sobiţe călduroase,
Şi-n curte doar lemne groase.
Ştii cum stau în casă? Ghici!
În maieuri şi cipici!
-->
Răspunsuri
Să cerem la furnică!
Vă mulţumesc de trecere.
.
Aurora, cu drag
-vreau si eu gogosele!
amuzant!