Un cosaş cu fes lila,

Dârdâind, se-nghesuia

În bondarii verişori,

Cu geci groase-n trei culori.

Lăcusta e revoltată,

Vrea câmpul ca altă dată,

Verde, cu flori bucheţel,

Însă parcă-i Ruginel!

Nu ştiţi cine-i Ruginel?

E un cui vechi, subţirel,

Ce a zăbovit prin ploi,

Într-un gard făcut la noi,

De bunicul, într-o vară,

Care roboti pe-afară,

Patru ore şi un sfert;

Iar rugina-l roade lent...

De ici, colo, zgomotos,

Un ţânţar vijelios,

Se frământa bâzâind,

Pe gângănii iscodind:

-Uf, că foamea nu-mi dă pace,

Toţi puştanii au cojoace!

Cum trompiţa, să ajungă,

Pielea fină s-o străpungă?

 

Ca răspuns, dintr-un stejar,

O frunziţă ca de jar,

Coborî încetişor,

Ca un preş, pe căpşor,

Apoi îl acoperise,

Se săltă, iar îl cuprinse,

Până când un mărăcin,

O mustră cu un suspin...

Cu un şorţ alb, apretat,

Furnica s-a arătat

În uşiţă, şi zâmbind,

Duce ceva aburind,

Cu aromă vanilată,

Şi-i îndeamnă deodată:

-Hei, poftiţi la gogoşele,

Dulci, pufoase, rumenele!

Tii, dar Brumărel, săracul,

Ne-a adus fiori cu sacul!

Încântaţi, s-au năpustit

Şi foamea şi-au domolit.

Iar furnica, o miloasă,

Le-a închiriat o casă,

Spaţioasă şi curată,

Tihnită şi mobilată,

Cu sobiţe călduroase,

Şi-n curte doar lemne groase.

Ştii cum stau în casă? Ghici!

În maieuri şi cipici!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Să cerem la furnică! Grin.gif

    Vă mulţumesc de trecere.

    .

    Aurora, cu drag 

  • -vreau si eu gogosele! 

    amuzant!

Acest răspuns a fost șters.
-->