Peste ţarini zgribulite,
Cu genunchii strânşi la gură,
Şi de toamnă dezgolite;
Dar şi vânt fără măsură,
Vine-n goană ca sălbatic,
Mărăcinul şturlubatic.
.
Fără straie, descălţat,
Ţinând mâna pe sub coaste,
Că de-atâta alergat,
Ficăţelu-i este "paste"!
Şi şopteşte prăbuşit:
-Uf, ce vânt afurisit!
.
Dintr-o văgăună mică,
Un hârciog întârziat,
Îl ajută şi-l ridică,
-Hei, cine te-a speriat?
Cred că toamna jucăuşă...
Intră-n casă, dar pe uşă!
.
Scârţa, uşa se deschide,
Şi păşeşte timorat.
Tiii, ce multe conopide,
Hârciogul şi-a adunat!
Îl pofteşte să ia loc,
Punând surcele pe foc.
.
Mărăcinul se foieşte,
Tuşeşte dregându-şi glasul;
Iar cere, dar nu-ndrăzneşte,
Şi-a pierdut azi, copilaşul,
L-a luat vântul pe sus,
Şi l-a dus, şi tot l-a dus....
.
Ar dori ca să îl cate'
Pe Mărăcinaş-fecior.
Speră că nu-i prea departe,
Astfel s-ar usca de dor,
Şi îi spuse cu-n suspin:
-Am un pui de mărăcin.
.
Mi l-a smult vântul şi-i dus,
Departe, în zări de toamnă,
Rostogol, către apus,
Şi-l va strivi Marea-Doamnă,
Cu ghetuţele brumate,
Îmi vreau copilul aproape...
.
Şi din ochii blânzi de tată,
Curg şuvoaie de durere.
Hârciogul porni îndată,
Şi-ndrăzneţ la vânt îi cere,
Să aducă puiul mic,
Căci suferă un tătic.
.
Vântul cu ochii miraţi,
Ascultă, nu prea-nţelege.
Nu ştie ce-s ăia "taţi",
Dar începe să alerge,
În trei zări şi iar se-ntoarce,
Cu un ghemotoc de ace.
.
Mulţumind cum se cuvine,
Îl duse la casa lui.
Tatăl-mărăcin, păi cine?
Îl pupă cu drag, pe pui,
Pe frunte, obrajii mici,
Cum faceţi şi voi tătici!
*
Urcând pe mărăcinaşi,
M-a luat vântul îndată,
Ca să spun la copilaşi,
În rime, povestea toată!
-->
Răspunsuri
Dar şi vânt fără măsură,
Vine-n goană ca sălbatic,
Mărăcinul şturlubatic.
Ce frumos povestesti in versuri, despre toamna!
Cu mare drag, vă mulţumesc mult!
Frumooos
Cu drag!
Vă mulţumesc din inimă!
.
Aurora, cu drag
Ador această imagine!...m-a inspirat mult!
Vă mulţumesc!
-
1
-
2
de 2 Următor →