Solul cu spinarea rece,
Ghemuit ziua-şi petrece,
Dârdâind, şi mult ar vrea
Şapte straturi moi, de nea.
Muşcă gerul din hârtoape,
Din câmpii, dealuri şi ape,
Cu dinţi reci şi oţeliţi,
Zici că-s straşnic ascuţiţi!
Dintr-o scorbură pustie,
De atâta grozăvie,
A ţâşnit ca o nălucă,
O făptură cât o nucă.
A scurmat în stratul tare,
Numai coada-i în vâltoare!
Căci un vânt dinspre apus,
O făcu de s-a ascuns.
Cu un bici lung cât o lume,
Scoborâse de pe culme,
Şi Vifor, morăcănos,
Întorcând totul pe dos.
Solul, strâns în goliciune,
Peste trup, frunze, îşi pune,
Să se încălzească vrea;
Însă Vifor le sălta,
Şi-l lăsă în rugă mare:
"Mamă-Iarnă dă-mi ninsoare,
Să mă încălzesc că-i chin!
N-ai milă de-al meu suspin?"
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Lenuş, mulţumesc mult.
Frumos!
Vă mulţumesc, doamna Veronica.