Ţup! se zbenguia afară,
Ca-ntr-o caldă zi de vară,
Zvăpăiatul Brumărel,
În târlici şi ilicel.
Nasu-i curge, s-a-nroşit,
Strănută şi a tuşit...
Mama-Brumă, griji, îşi face.
-Brumărel, vino încoace!
Ah, nici fes nu ţi-ai luat,
Ştiu că eşti pui de bărbat,
Dar şi bărbaţii voinici,
Nu ies toamna, în târlici!
Năvălise spre portiţă,
Cu obrajii de brumiţă
Şi mânuţele-ngheţate.
Cu trei frunzuliţe late,
Se căznea să-şi şteargă fin,
Năsucu-i ca de rubin!
Mama-Brumă, deh, e mamă!
Îl şterge, de bună seamă,
Şi-l mustră pe Brumărel:
-Ăsta-i timp de ilicel
Şi târlici? Uf, ai răcit,
Zburdalnic nesăbuit!
Dârdâind, prins de frisoane,
Parcă vede două mame,
Când i-a dat să soarbă ceai.
O frunziţă de susai,
I-a pus-o pe frunte, rece,
Şi febra uşor, îi trece.
În zori s-a înzdrăvenit,
Dar umblă înfofolit.
Să spun, ori nu?... Tot vă zic!
Cât o fi el, de voinic,
Nu mai iese zăpăcit.
Ce-i plăcut să fii răcit?
-->
Răspunsuri
Minunate colinde!
Vă mulţumesc frumos.
Frumuos, imagini din spectacolul dat de Brumărel!
Vă mulţumesc, domnule Muntean.
.
Aurora, cu stimă
Da, un diminutiv drăguţ în lumea prichindeilor...
Mulţumesc frumos, Mimi.
.
Aurora, cu drag
-
1
-
2
de 2 Următor →