Vântul vâjâie prin ramuri,
Şi le rupe din ţarţamuri,
Ciucuraşi de nea pufoasă,
Munca iernii, migăloasă!
Neaua cade, şi tot cade,
Până ziua scurtă, scade,
Şi-n amurg, din cer, coboară
Moşul cu o sănioară.
Vede-o casă! Ba sunt şapte,
Mici şi albe ca un lapte!
Şi împins, ori tras de vânt,
Moşul iată-i pe pământ!
Nins şi argintat în plete,
Bate-n porţi. Fâl! un sticlete,
A zburat din cuibul rece.
"Cine e? Ce se petrece?!"
Ca răspuns, la porţi sărace,
N-având vreme să se-mbrace,
Se ivesc copii în cete.
-Moşu-i! s-aud vorbe-ncete...
Cu năsucuri înroşite,
Fioruri înăbuşite,
Două fete mititele,
Printre gardul de nuiele,
Se zgâiesc. Uf, niciodată
N-au văzut pe Moş la poartă!
Le-au curs lacrimi cât mărgeaua,
Unde se topi şi neaua;
Şi timide au rostit:
-Intră-n casă, Moş iubit!
Le-a dat daruri şi s-a dus...
Eu, ca martor, tot v-am spus!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Vă mulţumesc frumos.
Minunat!