Într-o noapte, pe tăcute,
A venit încetişor,
Trecând munţi, dealuri în cute,
Toamna cu un vântişor.
Cu hăinuţa foşnitoare,
Pastelată, lungă, şic;
Zări cerul sumbru-n zare,
Fierbând ceai într-un ibric.
L-a sorbit. Precis răcise,
Febra-l încercă uşor.
Revenindu-şi se decise,
Să adune nor cu nor.
Prudent, greieraşul Nicu,
Înspre casă a fugit,
De mână cu ăla micu,
Că se puse pe scâncit.
Cufundat ca-ntr-o visare,
Cu ochii lipiţi de geam,
Greieraşul rosti tare:
-E prăpăd! De nu fugeam,
Ploile reci, zvăpăiate,
Dezinvolte, deviate,
Ne-ar fi făcut ciuciulete,
Ţopăindu-ne şi-n plete!
Desfăcu o plăpumioară,
Apoi rupse vreascuri, poc!
Îşi culcă puiul de-o vară,
Şi făcu în sobă, foc.
-->
Răspunsuri
Mimi, eşti o delicată, îţi
mulţumesc din inimă!
.
Aurora, cu drag
-dulce, dulce...acusica facem si noi focul a venit toamna , sorbim si noi un ceai alaturi de ea FELICITARI!
Şi ne vom înveli şi puişorii cu plăpumioara, sau pilota
mai modern...dar tot mai plăcut sună, "plăpumioară"!
Drag de trecerea dumneavoastră, mulţumesc!
Imagini deosebite, metafore minunate, iar Greierașul Nicu m-a... topit!
Foarte reușită, felicitări!
Pentru mine ești sufletul drag, de copil, de pe aceste meleaguri... virtuale!
Uff, ce frumos m-aţi atins pe suflet, stimate domn!
Vă mulţumesc mult!
.
Aurora, cu stimă şi drag