În ţinută ca de scrum,
Picotea Brumar, pe drum,
Şi-mi furase răsăritul,
Şi-mi gonise ciripitul,
Foşnetul de dimineaţă,
Căci a presurat doar ceaţă.
.
S-a lăsat din zări pustii,
Fără noimă, în strai gri,
Năvălind făr' fortăreaţă,
Ca o mare de albeaţă,
Şi-mi stârni doruri de vară,
Umezeli ce mă-nfioară.
.
A stat mult. S-a răsfirat,
S-a lăsat, iar s-a săltat.
Ca nomazii-n libertate,
A plecat în munţi, departe,
Şi-mi lăsă natura udă,
De s-a înmuiat de ciudă.
.
Palid şi încercănat,
Soarele s-a ridicat.
În frisoane, cu grimase,
Şi avea trei haine groase;
Şi îmi plânse până-n seară,
Doar cu lacrimi seci de ceară.
-->
Răspunsuri
Îţi mulţumesc frumos, Mimi.
.
Aurora, cu drag