Pe un dâmb arid şi tare,
Şade vara gânditoare.
Fără soare, numai nori;
Fără grâne, triluri, flori,
N-are ce s-o mai încânte.
Au venit ploi reci, mărunte,
Iar rochiţa sa de vară,
Stă lipită şi-o-nfioară.
Dintr-un smoc de pălămidă,
Ameţită, o omidă,
Nu ştia cum a ajuns
Printre ierburi. A şi plâns.
Şi o iscodi pe vară:
-Bate vânt de toamnă, iară?
Aoleu, ce mă fac oare,
M-am zbârlit de la răcoare!
Vara vărsând lacrimi multe,
Peste mătrăguni inculte,
Îşi scoase sandalele
Şi îşi stoarse poalele,
Îşi răsfiră pleata udă,
Apoi rosti, fără ciudă:
-Mi s-a dus vremea, copilă,
Am ajuns demnă de milă!...
Şi-a pus ghete şi o haină
S-o-ncălzească, şi în taină,
Făr’ să spună “Rămas-bun!”,
O luă vântul nebun,
Şi o duse-n depărtare,
Unde mii de călătoare
Au migrat, s-au dus în cârduri,
Iar eu plâng vara, prin rânduri.
-->
Răspunsuri
Iar eu plâng vara, prin rânduri.-DOAMNE, DAR FRUMOS MAI PLANGI!
Vă mulţumesc, doamna Ioniţă.
.
Aurora, cu drag
Foarte frumoasa poezia!
Încântată de popas, doamna Veronica!
Vă mulţumesc.
.
Aurora, cu drag
Ce frumos ! Parcă îți vine să o cânți !
Mă bucură trecerea dumneavoastră, doamna Liliana.
Vă mulţumesc.
Foarte frumoasa poezie, Aurorra! Felicitari!
Vă mulţumesc, doamna Agafia.
.
Aurora, cu drag
Chiar dacă "Pleacă vara, lăcrimând" pleacă atât de frumos încât, la anul, se va întoarce să ne bucure din nou. Felicitări
Cu siguranţă, va veni o altă vară, şi încă una...
Vă mulţumesc.
-
1
-
2
de 2 Următor →