Între trestii foşnitoare,
Un broscoi cu burta mare,
Cânta fără încetare,
Stârnind şoapte şi rumoare.
.
Dintr-un pom, un pitpalac,
I-a zis: -Cântul nu ţi-l plac!
De pe floarea de cicoare,
Musca-l jigni: "Arătare!"
.
Pe o moviliţă mică,
Prepeliţa, o mămică,
Îl mustră: - Eşti un smintit,
Odoraşii mi-ai trezit!
.
Jos în iarbă, greieraşul,
Cânta răguşit, poznaşul.
Nimeni nu îl percepea,
Broscoiul îi asurzea!
.
L-a numit şi el, "Netot",
Şi că l-ar durea în cot
Că deranjează cumplit,
E un" Afon ramolit".
.
-Hei, cânti fals, vocea-i dogită,
Partitura învechită,
Ia încetează odată,
Că ai cântat noaptea, toată!
.
Furnica, o simţitoare,
Robotind după mâncare,
Interveni indignată:
-Vreţi pustietate-n baltă?
.
Aţi uitat de toamna rece,
Când prin bălţi doar vântul trece,
Foşnind trestia uscată,
Fără viaţă, aplecată?
.
De câte ori n-aţi rostit:
"Şi broscoii au muţit!
Dorm în mâlul protector,
Doamne, o să mor de dor!"
.
Preţuiţi voiosul cânt,
Că sunt lăsaţi pe pământ,
Să ne-ncânte-n nopţi de vară,
Până vin brumele iară.
-->
Răspunsuri