Codri, cu pământuri ude,
Şi desimi întunecate;
Răspândesc miresme crude,
De iască, amestecate,
Cu bureţi şi putregai,
Scoarţă, fragi, mure, susai.
Noaptea verii se-nfioară,
De la trosnituri de ramuri.
Stingheră, o căprioară,
Şade parc-ar avea hamuri;
Neclintită, ascultând
Pe un huhurez oftând.
Niciun zbor nu sparge clipa,
Nicio frunză nu tresaltă.
Răsfirând galeş, aripa,
Pupăza uşor, se saltă,
Schimbându-şi poziţia,
Când perechea o-nvelea!
La răspântii, strâns grămadă,
Un bursuc fără căsuţă,
Amorţit, gata-i să cadă,
De pe-o movilă micuţă,
Şi din somnu-i chinuit,
Se trezeşte ameţit.
Cu un ropot ca de ploaie,
Peste fagii prinşi în vise,
Trece vântul şi îndoaie
Crengile ce-au fost încinse
De astru dogoritor,
Răcorindu-le din zbor.
Tainică şi zdrenţuită,
Luna cu chipul de ceară,
Crezi că ar fi ciopârţită,
Când prin arbori se strecoară;
Şi plecându-se pe-o parte,
Prinse şoaptele din noapte.
-->
Răspunsuri
Mi-au placut mult versurile Aurora!
Mă bucur, doamna Veronica,
vă mulţumesc frumos!
.
Aurora, cu drag
Frumos e codrul tău, felicitări!
Dar mai frumos e sufletul sensibil ce l-a ”pictat” în vers...
Onorată de trecere, domnule Croitoru!
Vă mulţumesc!
Mulţumesc, Mimi, pentru timpul
acordat versurilor mele.
.
Aurora, cu drag