Sfatul din pădure

 

   

În poieniţă – mare sfat...

Animale mari şi mici

într-o zi s-au adunat,

scopul e: ,,Să fim amici!”

 

Pentru liniştea pădurii,

dorea un bătrân bursuc,

ca să pună capăt urii,

prezidând de pe-un butuc.

 

Lupul, cică, dând la pace,

s-a jurat pe părul său

c-a fi carnivor, nu-i place

nici să aibă vreun gând rău…

 

Vulpea cu vocea mieroasă,

parcă ar călca pe spini

şi zbârlind coada stufoasă,

nu vrea: gâşte, curci, găini.

 

Stau căpriţele deoparte,

având cu lupul necaz,

că nu ştie multă carte.

Nici bursucul nu-i mai breaz.

 

Cu urechile ciulite,

speriat de umbra lui,

iepuraşul stă s-asculte,

în fundul desişului,

 

Ursul nătărău din fire,

le vorbeşte cu bravadă,

că-i rămâne-n amintire,

ce-a fost de nu are coadă.

 

Auzind tot ce se spune,

sus, pe-o creangă de alun,

într-o scorbură alune,

veveriţele-şi adun.

 

Bursucul tăcut se uită,

ştiindu-se crai vestit,

în hoţii, dar şi în luptă,

astăzi n-a intervenit,

 

de teamă să nu-l combată,

a condus şedinţa-nchis.

Ce păcat că de-astă dată,

duşmănia a învins!

 

* * *

La fel ca în lumea mare,

este şi în lumea mică.

Peştii, nu din întâmplare,

tot de pe la cap se strică!

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Felicitări Elena!

    • Mulţumesc, Lenuş, pentru semnul lăsat!

  • Mi-a plăcut poezia, dar și morala.

    • Mă bucur mult, doamnă Eugenia!  Morala dă savoare unei fabule!

      Admiraţie,

  • Mare sfat, mare sfat,

    Am stat şi am ascultat.

    .

    Minunată, plină de vervă, pe gustul meu.

    Felicitări, Elena!

    .

    Aurora, cu drag

     

    • Chiar te-am aşteptat şi-ţi mulţumesc, Aurora!

      Cu mare drag,

  • La fel ca în lumea mare,

    este şi în lumea mică.

    Peştii, nu din întâmplare,

    tot de pe la cap se strică!" O poezie frumoasa si educativa. Felicitari!

    • Doamnă Agafia, asta am urmărit - latura educativă

  • Mi-a placut ! Felicitari!
    • Mă bucur! Mulţumesc pentru popas şi apreciere!

Acest răspuns a fost șters.
-->