Coboară toamna triumfală
Din munți coboară spre câmpie,
În jurul ei, privind cu fală
La haina, ei, cea ruginie.
Își poartă paşi, târșind prin glod,
Își umple coșnița cu rod,
Podoabe-și ia din frunza vremii,
Iar flori din trăistuța verii.
Aşa cum e ca o regină,
Își poartă-alaiul prin gradină
Şi gustă lacomă din toate
Să le păstreze-acum, socoate.
Vorbeşte-atunci cu hărnicia
Că iarna-i lungă, îi veșnicia.
Cum sa facă, cum să dreagă
Când, ea se va porni pribeagă.
Cu mic cu mare, laolaltă,
Au adunat recolta toată,
Cămara plină au înțesat
Cu rodele, ce-au adunat.
Cu gândul la anul ce vine,
A strâns din zările senine,
Nori albi făcându-i înnegurați,
În ploi de lacrimi, scuturați.
(va urma)
*
-->
Răspunsuri
Uite cât de frumoasă şi măreaţă este toamna ta, Maria!
"Plângăcioasă", capricioasă, bogată, însă noi o iubim cu tot ce ne oferă...
Felicitări!
.
Aurora, cu drag