Tudor Gheorghe

- Pe 1 august 2015 maestrul împlineşte 70 de ani. -

 

Ai coborât pe-un fir de cântec dulce,

din ceruri, ca un falnic heruvim,

când merg copiii, seara, să se culce.

Nea Tudore, din suflet, mulţumim!

 

Din patru zări ai adunat poeţii

şi i-ai aliniat pe patru strune,

făcuşi apoi din ei un cor al vieţii,

din inimi înspre inimi să răsune.

 

Şi eu, umil poet, azi mă înclin

în faţa ta, olteanule de foc,        

privighetoare de gen masculin

cu cobză şi chitară-n loc de cioc.

 

Pentru că ni l-ai dat în dar, cu drag,

leac pentru răni de ţară şi de dor,       

noi, spectatorii de pe-acest meleag, 

Iisuse scump, îţi mulţumim în cor! 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.
-->