Susură toamna pe dealuri,
Botezată în rubin,
Pasu-n bălţi stârneşte valuri,
Nu-i nici aspru, dar nici fin.
Ziua se posomorâse,
A scăzut încetişor.
Muşcător, se scoborâse
Vântoasa cu Vântişor.
Ea-i cu hachiţe, aleargă
Fără niciun căpătâi.
Peste arătura neagră,
Se-nţepă într-un călcâi.
Gijuliu, ţup, copilaşul,
O alină delicat.
N-ar fugi-ndărăt ca laşul,
E măicuţa! Nu-i păcat?
Vrednic, căută prin şanţuri
O fâşie de mohor,
O pansă, făcu şi laţuri,
Cin' n-ar vrea aşa fecior?
Şchiopătând Vântoasa mamă,
Puiul şi-a îmbrăţişat.
-Ar fi fost tragic, o dramă,
De nu mai fi ajutat!
Toamna, martoră, vesteşte
Peste ţarini, bucuroasă:
-Vântişor, mama-şi iubeşte,
Ce măicuţă norocoasă!
-->
Răspunsuri
Versuri foarte frumoase!
Încântată de trecere, doamna Veronica!
Vă mulţumesc.
.
Aurora, preţuire
-norocoasa si fericita maicuta Vantoasa!
-dar si ea de ce s-a napustit asa deodata peste tarini?
PRETUIRE!
Vă mulţumesc de trecere.
.
Aurora, cu drag
Mimi, drag de popasul tău!
Mulţumesc.
Minunat Aurora...Felicitări!
Mulţumesc, Lenuş.
Mă bucură trecerea ta!
.
Aurora, cu drag