Vântului îi este dor - autor Aurora Luchian - POEZIA COPILĂRIEI

Postat de Aurora Luchian pe August 22, 2014 la 6:40

La-nserare se zvonise

Printre plopii gânditori,

Că vântul se-mbolnăvise,

E cuprins de reci fiori,

Căci valsă cu graţie,

Făcând insolaţie.

N-a dansat singur. Se spune,

A jurat un stânjenel;

Că o rază, o minune,

Fierbincioară, cu mult zel,

L-a îmbrăţişat suav,

Cum să nu pici grav bolnav?

Acum să nu vă mai mire,

Că pe frunze, în strat fin,

Şade praful. Cerând scuze,

Vântul îngăimă: -Revin,

Doar să-mi treacă dragostea,

Ea e suferinţa mea!

Florile verii, geloase,

Cu paloare, au şoptit:

-Ah, şi noi suntem frumoase,

Iar el s-a îndrăgostit

De o făptură de foc,

L-a-nmuiat şi nu e joc!

Noaptea, nu-i! Pe cer doar stele,

Ea fugi cu soarele!

Vântu' zace-n doruri grele,

Până când fecioarele,

Florile de pe câmpie,

L-au trezit din letargie.

N-a fost simpu! Se bârfeşte

Printre nalbe, ciumafai,

C-o mai cată' şi tânjeşte,

Şi-nciudat bate, vai! vai!...

I-a trecut, dar grea povară,

Când îl ia cu doruri, iară!

Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!

dor, este, vântului, îi

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –