Furnicel şi cu Artur,
Puiul unui trubadur;
Şi cu Mustăcel, în frac,
Mezinul lui don' Gândac;
Se jucau, ridicând tonul,
Ca orice copii, şotronul!
Furnicel, ţup, ţup, uşor,
Alergând într-un picior,
Nu ieşi din cadrul mic.
Mustăcel, doar cât un plic,
Bombănea că straiul este
Incomod şi tot greşeşte.
Artur, murmurând un cânt,
De-l aplaudă şi-un vânt;
Sare cu chitara, hop!
Aoleu, parcă-i miop!
Calcă linii, ba şi cade,
La şotron chiar nu se cade!
A scâncit şi-i bărbăţel.
Nalba-i strigă: -Arturel,
Fii tare ca un voinic,
Nu boci pentru nimic!
S-a săltat ca fulgul, uauuu!
-Na, că bătut nu mă dau!
Şi în jocul lor zglobiu,
Dintr-un copac pirpiriu,
Vântul a desprins uşor,
Frunze şi le-a pus covor,
Peste şotronul trasat,
Şi jocul a încetat.
Cu ochi umezi, Furnicel,
Iscodi un şoricel,
Care-şi scoase capul fin,
Dintre frunze de arin:
-De ce frunza-i irosită
Şi joaca ne-a fost oprită?
De ce-i veştedă, mai moale,
Iar culoarea-i ca de soare?
De ce vântul mă-nfioară?
De ce-mi pierd o lăcrămioară?
Şoricelul s-a-ncruntat,
La ceafă s-a scărpinat,
Se foi, se răsuci,
Strănută, apoi tuşi,
Privi cerul, când pământul,
Simţi respirând şi vântul,
Şi rosti c-o mină gravă,
Delicat, fără zăbavă:
-Veni toamna cu ghetuţe,
Hai, fuguţa în căsuţe!
-->
Răspunsuri
Versuri f. frumoase!
Drag de trecerea dumneavoastră,
doamna Veronica!
Vă mulţumesc.
Superba poveste de toamna, felicitari Aurora !
Îţi mulţumesc frumos, Dane, de
popasul în lumea celor mici.