Îmi bate toamna pe la uşi nebună,
Eu nu-i deschid şi-o las să mai aştepte.
Să mă ascund de ea pe-un colţ de lună,
Mai trebuie să urc vreo şapte trepte.
Şi vamă să plătesc la ceruri, şapte-
Stau universuri şapte să m-oprească,
Păşesc cu teamă înspre miază-noapte
Şi nu sunt dimineţi să-mi amintească
Pe unde vara-şi pierde trandafirii,
De ce-a plecat fără să mă sărute,
De ce-şi aruncă inimile mirii
În ale nunţii ultime minute?
Şi-mi vine să m-opresc în noapte-adâncă
(Prea multe piedici sunt până la lună).
Hai, fă-mă, Doamne, floare pe o stâncă,
Să-i fiu tăcerii vara din cunună!
Şi dacă toamna urmele-mi găseşte,
Opreşte-o la răscrucea dintre gânduri!
Acolo vara mea se ghemuieşte
Într-un lăcaş din pardesiu de scânduri.
04.09.2017
-->
Răspunsuri
Mi-au dat lacrimile...
Mulţumesc frumos! Onorată!
Ce frumoase sunt toamnele tale!
Ca şi ale tale, Ion! Mulţumesc din suflet!