Instalaţii lirice

o femeie aproape adormită
și-un fluture-
scări întrerupte
de respirația unui
zbor

flori care-nfloresc noaptea
și-o foaie
dintr-o carte de povești-
cadru deschis de
imaginației

copil numărând stelele
și-o oglindă-
proiecțiile
unor necenzurate
elanuri ale inocenței

bărbat în cușcă
și-un fluier-
repetiția fără
public a unui
strigăt

soldat înnămolit
și-un evantai-
riscurile
unei trecătoare
iubiri

aviator japonez
și-un cireș înflorit-
mireasmă
ce-amintește de-o
misiune sinucigașă

oameni gonflabili
atârnați de tavan
și-un balansoar-
într-o lume plutitoare
și centrul de greutate-i mobil

ghilotine-n cerc
și-un experiment de la Pitești-
întoarcere
la bunătate
și rugăciune

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –
-->