Autor Giurgiu Maria
De dincolo de undele verzi arămii ale pădurii se înflăcărează orizontul, soarele deschide larg ferestrele castelului său de dincolo de tăriile cerului lăsând să se scalde în baia de smarald a ierbii stropite de rouă primele-i raze abia trezite din toropeala somnului. Se zbenguiesc razele scânteind, în stropii diamantelor lichide ale dimineții înroșind orizontul cu aurul topit în valurile de lumină care ce revarsă peste pădure și câmpuri. Helios își bea cupa de ambrozie nelipsită în fiecare dimineață, apoi degrabă saltă în caleașca de aur unde sfântul Gheorge a înhămat deja dragonii vânturilor și îl poartă pe regele zilei ca înainte de fiecare răsărit, de cealaltă parte a emisferei terestre unde trebuie să strălucească și să încălzească până la un nou apus.
Azi măria sa Luminosul își încântă privirea din răsărit, admirând împărăția Toamnei. Tocmai a zărit oarecare mișcare pe malurile râului cu ape albastru întunecate care străjuiește hotarele proprietății prea nobilei doamne. Pe maluri sinuoase umbrite de sălcii plângătoare plopi, arini cedrii și stejari înalți cu trunchiuri seculare pe care doi oameni voinici abia dacă reușesc s-ăi îmbrățișeze,se văd câteva capre ce pasc firele de iarbă perlate cu stropi de rouă pe maluri și frunza tufișurilor de anin. Grivei câinele negru cu pete albe, aleargă în sus și în jos pe mal și prin luminiș, printre arbori lătrând îndârjit, întărâtat de vreo mică sălbăticiune ce-și are sălașul în desiș sau pur și simplu dorind să-și impună autoritatea în fața caprelor.
Razele curioase ale lui Helios se strecoară printre ramurile care-și scutură mantaua pictată în nuanțe de verde, galben auriu și cafeniu roșcat, de picăturile reci ale dimineții legănându-se ușor în bătaia vântului. Într-un luminiș nu departe de malul râului unde începe desimea pădurii, se zărește bătrânul care tot răscolește cu bastonul covorul cafeniu așternut peste pământul negru și reavăn ,în jurul unor buturi înnegrite de vreme.
,,Dar ce o fi pierdut pehlivanul acesta bătrân de moș Gheorghe așa până-n ziuă? El de obicei la ora aceasta își ia micul dejun, pită cu șuncă și ouă prăjite și-și savurează țoiul cu țuica lui de prună zicându-i muierii de fiecare dată când îl îmbie să se lase de țuică și să bea cafea dimineața, că el nu bea cafea, căci îi face rău la inimă.”
Răspunsul nu se lasă așteptat prea mult, moșul tocmai se apleacă vioi și adună ceva de lângă o butură, cu un aer triumfător. A găsit ghebe, le adună cu grijă le curăță cu un briceag care-i atârnă de o zgardă a curelei de la pantalonii de doc de o culoare incertă cu multe buzunare pe picior, pe care nu-i leapădă decât când se culcă. Curăță ghebele îndepărtând pământul negru și frunzele și le pune în traista kaki care-i atârnă la șold. Grivei aleargă în jurul stăpânului lătrând vesel. Moșul își continuă căutarea și pare că recolta de ghebe și alți bureți e destul de bogată căci traista se umple văzând cu ochii. Ehe! Știa el unchiașul de ce s-a trezit azi cu noaptea în cap. Nu a stat nici să-și bea porția de dimineață nici n-a mâncat. S-a îmbrăcat în grabă, a dat drumul caprelor că nevasta le-a muls decuseară și a plecat după ghebe, devreme. Așa trebuie, căci mai sunt și alții din sat care caută și se scoală devreme ca să fie primii.
Lui îi place tare mult zacusca de ghebe și Florica i-a zis aseară că dacă vrea să guste acea delicateță,e musai să se trezească devreme și să plece în pădure să le caute. El a umplut deja traista și nu e încă ora nouă așa că se hotărăște să-și ia caprele și să meargă acasă. Până Florica mulge caprele el se duce să-și bea porția de trăscău și să pună ceva în gură. Femeia deja trebuie să-l aștepte cu micul dejun. Așa-i zice ea la gustarea de dimineață, că s-a luat după ăștia tinerii, de! Azi mănâncă ce i-o fi pregătit muierea că e vineri și nu gătește de dulce. Cred că niscai zacuscă de vinete sau ce-o fi prin cămară. În timp ce el medita la cum să-și bucure papilele gustative, Grivei începe să mârâie și când se uită cu atenție printre copaci mai departe, vede două femei, pe Lenuța lui Nicu tâmplaru și pe Viorica lui Gojgărete. Ieșiseră și ele în pădure după ghebe. Câinele a început să latre și femeile se apropie.
-Bună dimineața nea Gheorghe! Umpluși traista? Mai lăsași și pentru noi ceva?
-Apoi aș avea eu ceva pentru voi! Păcat, că nu mai sunt așa tânăr! Tu Viorică tot frumoasă ai rămas! Nu mai îmbătrânești deloc! De Leana nu zic nimic că dacă află Nicu se supăra rău și apoi doar zic și eu, vorba aia: ,,ochii văd inima cere dar conștiința zice :Nu!”
-Ptiu nea Gheorghe! Nu ți-e rușine, că ești om bătrân să te gândești la prostii? Apoi, nu conștiința mai zice nu, la dumneata,ci vârsta, părul alb de sub căciulă. Zice Viorica revoltată de îndrăzneala moșului. hrană Leana completează:
-Nea Gheorghe dacă te-ar auzi tanti Floarea te-ar trece pe hrană rece și te-ar trimite să dormi în fânar. Ai grijă!
-Ehe! Știe ea că eu doar zâc, mai răi sunt ăia care tac și le fac. Cam târziu vă treziră-ți voi să veniți după ghebe.
-Eeh! Sunt destule și pentru noi, anul ăsta e bun pentru ghebe. Căutăm și noi, să facem zacuscă nea Gheorghe.
-Și eu la fel,m-a trimis Floarea să adun. Vă las și vouă că eu mă duc acasă de-acum. Am umplut traista că mă trezii devreme.
La revedere și aveți grijă prin pădure că nu toți oamenii au conștiință ca mine și voi dacă mai au îi faceți să o piardă! Zice râzând pe sub mustață bătrânul coțcar.
-N-avea grijă dumneata! Știm să ne purtăm singure de grijă! Răspund femeile scandalizate de glumele sale.
A început să mâne cele trei capre spre poteca ce ducea către podețul de lemn care traversa râul spre sat, cu Grivei pe urmele sale.
-->
Răspunsuri
Mulțumesc domnul Munteanu