Adulmecă-mă, toamnă, ca pe o pradă vie,
Arunci cu ploi în mine, cu-atâta bucurie!
Şi eu te las, şi fură-mi poemul ce mă doare!
Eu l-am ascuns în vară, tu l-ai găsit în mare.
Plutea ca o meduză pe apele albastre,
Ducând spre nemurire tic-tac-urile noastre.
Tu le-ai întors din drumul clepsidrelor tăcerii
Învârtejind şi versuri şi rime-n pragul serii.
Că ai venit, nebuno,-n amurg, fără preludiu-
Oftat între-anotimpuri, ce jalnic interludiu!
Cu-a ta manta de frunze, agonizând sinistru
Cu scâncetul furtunii în noi. Ce trist registru!
Adulmecă-mă, toamnă, sunt galbenă gutuie
Şi măr şi bob zemos şi poamă amăruie.
Dar, să nu-mi storci poemul şi la murat nu-l pune
Şi te-oi primi în suflet cu drag şi plecăciune.
E anotimpul meu şi să-l păstrez, mă lasă,
Că-mi e, de când mă ştiu, tainul de pe masă.
17.09.2017
-->
Răspunsuri
Ce toamnă superbă! Mulţumesc frumos!
Sugestivă! Mulţumesc frumos!