la țigănci

sămânța de cafea s-a desfăcut direct în floare

nu-i trebuie rădăcini ci doar petale

să absoarbă cuvintele cu amănuntul

să mute stelele de pe pavaj

în înaltul și neprihănitul încă cer

boabele de porumb s-au împrăștiat

discret pe masa rotundă din lemn de fecioară

mii de constelații s-au năruit direct în cămară

ghiocul ne ajută să calculăm

câte neveste au obosit și cer pauză de o țigară

câte păduri s-au prăvălit

peste cursul domol al râului în nenumita vară

câte averi s-au risipit în ocean

câți zei și-au tras un glonț în cap

pentru câte iubite i-au părăsit

și divanul câte singurătăți a suportat

în bolul cristalin el te-a zărit

înnodai melcii în spirală

și din firele de nisip roșu curgeau

cărți vechi soioase

cu o unică poveste dramatică sentimentală

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Hei Stefan...inca o data CHAPEAU BAS !!!!

  • E ceva ce mă atrage , ceva care mă muţumeşte, mă duce şi mă amestecă doar cu două cuvinet sau  cu o sută, nici nu vreau să ştiu cu ce şi cât doar că mă m simt Stăpână pe multe, deşi sunt sunt un om , atât..

    Mulţumesc pentru bineţe!

    41.gif

  • Imagini pentru tiganca

  • era suficientă postarea într-un singur loc pe site, în rest se putea menţiona doar link-ul către postarea iniţială (eu am să comentez într-un singur loc).

Acest răspuns a fost șters.
-->