De treci codrii de aramă, calci pe-a versului șoptire,
Blând te-nvăluie povestea și-auzi mândra glăsuire
A poetului ce astăzi printre stele mult străluce,
Celor mulți ce-l țin în inimi trăiri sfinte le aduce.
Pe poteci întortocheate, pașii-n frunze ți-i afunzi,
Să simți cu simțirea lui și misterul să-i pătrunzi.
Și vezi ,,lacul cel albastru încărcat cu galbeni nuferi'',
Și iubești cu el în taină, și aștepți și plângi și suferi!
De pui mâna căpătâi și adormi lângă izvor,
Îți zâmbește tandră luna răsărită dintr-un nor.
Pentr-o clipă ești luceafăr, sau ești fată de-mpărat,
Poate muritor de rând și nu vrei mormânt bogat.
Te visezi copil sau june, descifrând Ce e amorul,
Pe Diana, sau Dalida și înalți și blestemi dorul,
Și ți-e dor de cântul mării și de-a ei nemărginire,
Ești sub vraja de Luceafăr și a versului rostire!
De treci codrii de aramă în pădurea de argint,
Flori albastre-ți stau în cale și te legi cu jurământ,
Pe lângă plopii fără soț să treci barem o dată,
Pe Eminescu să nu-l uiți nicicând și niciodată!
de Nelly Păscălin
-->
Răspunsuri
Mulțumesc Mimi pentru apreciere!